Nici bine nu s-a încheiat sezonul estival şi au apărut ofertele pentru vara lui 2020. Cu reducerile de rigoare, la rezervarea unui pachet în această perioadă. Ca şi destinaţie preferată a arădenilor rămâne Antalya, datorită raportului excelent calitate-preț și diversitatea serviciilor oferite de complexele hoteliere turcești. Ofertele turistice pentru Antalya au început să apară, pentru plecări cu zbor direct din Arad începând din 29.05.2020 până în 10.10.2020, existând 4 curse charter pe săptămână, în zilele de luni – 2, joi şi vineri. Ca şi noutate există pachete de 7, 10, 11 sau 14 nopţi la preţuri foarte atractive şi condiţii de plată foarte avantajoase cu un avans de 10%, iar diferenţa se poate achita în rate sau până înainte de plecare cu 30 zile.
Alternativa Grecia
Pentru un sejur în Grecia, ofertele sunt în insulele Creta şi Rodos, cursă charter săptămânal cu zbor direct din Timişoara în perioada iunie-septembrie.
Insula Creta, numită şi ,,insula lui Zeus”, este cea mai mare insulă din Grecia, având un farmec aparte, născut din întâlnirea munţilor cu marea. Este o destinaţie de vacanţă ideală, fie că vă doriţi concedii active, fie o vacanţă la soare pe o plajă exotică. Insula Creta oferă oportunităţi nelimitate pentru activităţi în aer liber, inclusiv sporturi nautice, scuba diving, cluburi pentru tineri care doresc viaţă de noapte, precum şi o ofertă bogată de excursii pentru amatori.
Insula Rodos, numită si „insula Soarelui”, cu o frumusețe naturală și o mare varietate de peisaje. Rodos are mult mai mult de oferit decât o lecţie de istorie, insula fiind considerată una dintre cele mai potrivite destinaţii de vacanţă datorită climei excepţionale, cu 300 zile de soare pe an, plaje diverse cu nisip fin sau pietricele şi hoteluri pentru toate bugetele.
„Pentru oferte şi consiliere turistică vă aşteptăm la sediul agenţiei noastre Emma Voyage, str. Cocorilor, nr. 44 sau la telefon: 0723-333575 sau pe site-ul agenţiei www.emmavoyage.ro. Din dorința de a fi prezenți și online am investit și investim continuu pentru a ne situa printre preferințele clienților noștri. Astfel am implementat o platformă online ușor de folosit, cu posibilitatea de a vă rezerva vacanța dorită cu doar 2 clickuri” – spune Ema Boita, managerul Emma Voyage.
Şapte motive
De ce să rezervăm din timp vacanţa ? Iată şapte motive: reducerile sunt semnificative, ajungând să economisiţi până la 45% din tariful unui pachet turistic; puteţi plăti vacanţa cu un avans de doar 10%, iar diferenţa se poate achita în rate sau până înainte de plecare cu 30 zile; aveţi timp mai mult pentru planificarea vacanţei; la pachetele cu autocarul veţi avea cele mai bune locuri; dacă vă rezervaţi din timp vacanța, nu culegeţi, ci alegeţi; dacă vreţi să pleci cu grupul de prieteni, veţi găsi mai multe oferte cu camere disponibile pentru voi toţi; viața e mai frumoasă când ştiţi că urmează să plecaţi în vacanţa mult visată.
Trimite articolul
Xemma voiyage o agentie chiar serioasa, am fost de multe ori cu ei nu am avut nici o problema.