N-au trecut nici patru luni de când a fost inaugurată pasarela care face legătura între centrul Aradului şi Ştrandul Neptun, că au şi început să apară „lacătele iubirii” pe balustradele construcţiei. Am imortalizat, în acest weekend, primele dovezi… metalice ale iubirii unor cupluri de arădeni.
După modelul „lacătelor iubirii” de pe celebrul Pont des Arts din Paris, îndrăgostiţii arădeni şi-au jurat iubire veşnică pe noua pasarelă. Tradiţia spune că, în numele iubirii ce-i leagă, cei doi parteneri trebuie să fixeze lacătul pe balustradă „sigilându-şi” în acest fel uniunea şi aruncând, apoi, cheia în apă. Pentru a elimina orice confuzie, pe unele dintre lacătele fixate pe pasarela peste Mureş stă scris şi numele îndrăgostiţilor. Până la prima ploaie mai serioasă, probabil… Dar, chiar dacă numele le vor fi şterse, simbolul iubirii lor va dăinui. Dacă nu cumva Primăria Arad are alte planuri. Căci la Paris, „lacătele iubirii” au fost eliminate şi montarea altor dispozitive metalice a fost interzisă pentru că greutatea lor ameninţă structura de rezistenţă a podului.
Au apărut primele „lacăte ale iubirii” pe pasarela peste Mureş
Au apărut primele „lacăte ale iubirii” pe pasarela peste Mureş
Câteva cupluri de îndrăgostiţi din Arad au ţinut să... agaţe simbolul iubirii lor de balustrada pasarelei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!