ARAD. Final de înscrieri la clasa pregătitoare. Şi au fost înscrişi chiar mai mulţi decât numărul celor recenzaţi. Erau trecuţi pe listă după recensământul făcut la nivelul judeţului 3475 de copii pentru clasa pregătitoare şi au fost trecuţi pe listele şcolilor 3.495 elevi. Cei mai mulţi au fost înscrişi în prima fază, peste 3.000 de elevi şi doar 200 de cereri în faza II. Din datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, judeţul Arad poate şcolariza în clasa pregătitoare aproape 5.000 de elevi. Cert este că mai sunt aşteptaţi copii ai căror părinţi muncesc în străinătate şi care revin în ţară.
Suplimentări de clase
Au solicitat suplimentarea claselor din cauza cererii foarte mari, 4 şcoli (Şc. Generală „Aurel Vlaicu”, Lic. Pedagogic, Şc. Gimnazială nr. 5 şi Ş. din Mişca) şi pentru multe altele a fost aprobată suplimentarea numărului de elevi, de la 25 elevi la maxim 30 elevi pe clasă. În total pe judeţ vom avea aproximativ 195 de clase pregătitoare din care se estimează că 20 vor fi simultane. Cât despre mobilier, încă nu se ştie dacă va mai fi nevoie sau nu de suplimentarea acestuia. Cert este că generaţia de anul viitor va ocupa clasele celor care acum finalizează clasa pregătitoare, ceea ce va reduce foarte mult necesarul de scaune şi mese. Ceea ce se ştie este că 245 de cadre didactice vor preda celor mai mici elevi din şcoală.
Şi o concluzie..
Şeful IŞJ a ţinut să precizeze că, la Arad, nu au fost probleme deosebite. „Cred că lucrurile s-au desfăşurat bine pentru că cei care s-au implicat, directorii de şcoli, inspectorii, învăţătorii şi personalul de la secretariat, şi-au făcut bine treaba. Vreau să le mulţumesc pentru toată această muncă în plus pe care au făcut-o. Faptul că la telverde, care încă este funcţionabil, au fost doar 49 de apeluri, înseamnă că părinţii au găsit răspunsurile potrivite la unităţile şcolare”, a concluzionat Mladin.
Înscrieri online
Din cele 3 495 de cereri doar 59 de cereri au fost încărcate online de către părinţ (56 în prima etapă şi 3 în a doua).
Citiți principiile noastre de moderare aici!