Reprezentanţii a două localităţi cunoscute pentru problemele cu pădurile, respectiv Luncşoara şi Nadăş, au venit în Piaţa Avram Iancu din municipiu pentru a protesta împotriva situaţiilor din satele lor. Au auzit de la televizor că se organizează din nou proteste în toată ţara, la fel ca săptămâna trecută, însă ecologiştii arădeni se pare că au avut treburi mult mai importante decât să scandeze împotriva tăierilor ilegale de pădure. Totuşi, cei cinci protestatari veniţi de la distanţe impresionante, şi-au scos pancarta şi au explicat tuturor celor interesaţi motivul acestui protest. „Ne-am săturat să fim proprietari fără să avem nimic. Asociaţia din care face parte composesoratul nostru nu ţine cont de membrii, conducerea face ce vrea şi îşi bagă miliarde în buzunare, iar noi nu primim nimic. Mai mult, taie cantităţi uriaşe de lemn, dar nimeni nu intervine, deşi am depus plângeri peste plângeri la toate instituţiile”, au spus sătenii din Luncşoara. De cealaltă parte, nădăşenii s-au alăturat acestui semi-protest pentru a atrage (pentru a câta oară?) atenţia asupra faptului că întreaga pădure a satului, precum şi terenul arabil şi păşunile, au ajuns în posesia familiei Colţeu. Abuziv, după cum spun sătenii. După vreo 40 de minute de protest (paşnic, de altfel, fără scandări, fără gălăgie), cei cinci protestatari s-au urcat în maşini şi au plecat spre casele lor. „N-or fi venit arădenii din cauza maratonului”, au concluzionat mâhniţi cei cinci, făcând referire la maratonul Arad-Bekescsaba.
Au bătut sute de kilometri să protesteze în Arad
ARAD. Trei persoane au venit de la 130 de kilometri să protesteze la Arad, în timp ce alte două persoane au bătut 70 de kilometri pentru a-şi spune of-ul referitor la tăierile ilegale ale pădurilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!