SELEUŞ. Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu al Aradului, la iniţiativa preotului paroh Petru Ursulescu, duminică, 8 decembrie ,a avut loc cea de-a patra ediţie a Concertului de colinde ortodoxe româneşti „Colindăm Domnului Bun”, în prezenţa a peste 500 de credincioşi.
După slujba Vecerniei, de la orele 17, concertul a fost deschis de către copiii de la Grădiniţa şi ciclul primar al Şcolii Gimnaziale din Seleuş, care au cântat colindele: „Astăzi S-a născut Hristos” şi „Moş Crăciun”. Au urmat copiii din clasele V-VIII ale Şcolii din Seleuş, care au cântat: „O, ce veste minunată” şi „Domn, Domn să înălţăm”. Ambele grupuri sunt instruite de profesoara de Religie Adam Melania. Parohia ortodoxă Pâncota a fost reprezentată de corul „Aripi de înger”, care, împreună cu prof. de Religie Adina Neagoe, au colindat „Praznic luminos”, „Iată, vin colindători”, „La Vifleem colo-n jos” şi „Sus români nu mai dormiţi”.
Corul „Ioan Vidu” al Bisericii ortodoxe din Seleuş a deschis secţiunea de coruri mixte. El a fost reorganizat în anul 2006 de către preotul paroh Petru Ursulescu, când s-au învăţat pricesne, colinde şi parte din răspunsurile liturgice pe patru voci. Aceştia au interpretat colindele: „Într-u cei de sus mărire”, „În seara de Moş Ajun”, „Sus la poarta Raiului”, „Colo-n sus şi mai în sus” şi „Praznic luminos”. Parohia ortodoxă Caporal-Alexa a fost reprezentată de corul „Sfinţii Arhangheli”, înfiinţat în anul 2006, instruit de prof. de Religie Pavel Grecu sub purtarea de grijă a părintelui paroh Gabriel Mariş, Consilier pe probleme sociale al Arhiepiscopiei Aradului. Corul a intonat următoarele colinde: „Gazde mari, nu mai dormiţi”, „În ieslea din Vifleem”, „Mare minune s-arată”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun” şi „După datini colindăm”. Concertul a continuat cu corul Bisericii ortodoxe Şepreuş, care a fost înfiinţat în anul 2011 de părintele paroh Florin Borca reluându-se astfel activitatea corală în parohia Şepreuş după o întrerupere de 20 de ani. Aceştia au cântat: „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Am plecat să colindăm”, „O, ce veste minunată”, „Ziurel de zi”, „La Vifleem colo-n jos”, „Mărire-ntru cele-nalte”. Corul mixt al Bisericii ortodoxe Şiria, condus de domnul Bulcu Ioan, care a luat fiinţă în anul 1984 la iniţiativa preotului Teodor Poneavă şi a prof. Dumitru Popovici, a colindat: „O, ce veste minunată”, „Mare minune s-arată”, „Domnul Sfânt”, „Din an în an”, şi „Veniţi creştini”. Din parohia Comlăuş a participat corul „Nicolae Ştefu” iniţiat de părintele Nicolae Rădulescu. Ei au cântat „Troparul Naşterii Domnului”, „Noi în seara de Ajun”, „Trei crai de la Răsărit”, „În seara de Moş Ajun”, „Domnuleţ şi Domn din Cer” şi „Somnul lui Iisus”. La finalul concertului, corul mixt al Bisericii ortodoxe Apateu, iniţiat şi condus de preotul paroh Constantin Ilica a adus un buchet de colinde ortodoxe: „Veste bună”, „Floricica”, „Ia ieşiţi, boieri afară”, „Câte flori sunt pe pământ”, „O, Măicuţă Maică Sfântă”, „Linu-i lin”, „O, ce nebunie”.
„Scopul organizării acestui concert de colinde este acela de a promova colindele noastre strămoşeşti şi de a-i determina pe cei ce ne vor urma să preţuiască şi să iubească moştenirea bimilenară a Bisericii noastre”, ne-a declarat organizatorul evenimentului, preotulş paroh Petru Ursulescu.
„O, ce veste minunată”
La sfârşit, din piepturile tuturor celor prezenţi a răsunat colindul „O, ce veste minunată”, dovadă a dragostei faţă de tradiţia ortodoxă românească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!