ARAD. Consiliul Judeţean Arad a demarat o acţiune de transfer a drumurilor judeţene care sunt, pe lege, comunale, iar primele comune care au acceptat aceste drumuri în administrarea lor au fost Hălmăgel, Zerind, Pilu, Șilindia și Tauț. Încă de la momentul demarării acestor transferuri, preşedintele CJA Iustin Cionca anunţa faptul că autorităţile locale care le-au primit în administrare vor beneficia de ajutor financiar de la Consiliul Judeţean pentru întreţinerea sau modernizarea acestor căi de acces. Iar ajutorul financiar a venit la ultima şedinţă a CJA, care a avut loc marţi, 14 martie. Cinci milioane de lei au fost transferate comunelor care au preluat acele drumuri.
„Întotdeauna am susținut principiul conform căruia dacă se dau sarcini suplimentare administrației locale, aceste sarcini trebuie însoțite de suportul financiar necesar. Pe baza acestui principiu, am repartizat cinci milioane de lei către cinci comunități locale, ca urmare a trecerii unor tronsoane de drum județean în categorii de drumuri comunale. Mi se pare just ca odată cu cedarea acestor drumuri către cele cinci comune, Hălmăgel, Zerind, Pilu, Șilindia şi Tauț, să oferim și suportul financiar necesar modernizării acestor drumuri”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
Acum, rămâne la latitudinea autorităţilor locale ce va face cu banii, dacă îi vor folosi la pietruirea drumurilor sau vor demara lucrări mai ample de modernizare.
Sumele au fost alocate astfel: comuna Hălmăgel – 1 milion de lei; comuna Zerind – 1 milion de lei; comuna Pilu – 1 milion de lei; comuna Șilindia – 1,5 milioane de lei; comuna Tauț – 500.000 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!