Pomii crescuți în ultimii ani pe terenul fostei fabrici de mobilă IMAR, rezultând o pădurice în toată regula, încep să fie tăiați, spre dezamăgirea celor care sperau că zona va rămâne mult timp o oază de verdeață. Nu este clar dacă proprietarul terenului a comandat defrișarea, pentru a începe lucrările la complexul rezidențial anunțat, sau dacă este vorba de persoane care și fac provizii de lemne pentru iarnă. Cert este că zeci de copăcei au fost puși deja la pământ, iar buruienile sunt tăiate.
Mulți arădeni visau ca pe terenul fostei fabrici să fie amenajat un parc, în următorii ani, având în vedere că în cartierul Vlaicu nu există o oază de verdeață, cu excepția… cimitirului Eternitatea. S-au născut numeroase dezbateri online, însă terenul este în proprietarea unei companii. Ar trebui cumpărat de municipalitate pentru a se putea face amenajări, însă prețul ar fi unul ridicat. În urmă cu aproape zece ani, IMAR a vândut circa opt hectare din terenul deținut pentru suma de 14,5 milioane de euro.
Centru comercial și locuințe
În urmă cu patru luni, Primăria a dat publicității Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulamentul Local de Urbanism pentru „Complex rezidenţial şi de servicii, Calea Aurel Vlaicu nr.14, municipiul Arad”. Este vorba de investița anunțată cu mulți ani în urmă pentru acest teren pe care AFI Europe spunea că va ridica un mall. Conform informațiilor prezentate de municipalitate, o firmă din București – SC Complex Rezidenţial Arcade SRL – a cerut aprobarea construirii unui complex rezidenţial cu trei zone. În prima zonă (spre Calea Aurel Vlaicu) ar urma să fie ridicat un centru comercial şi un complex de locuinţe, 149 de apartamente în blocuri cu patru etaje. În a doua zonă se dorește ridicarea a 156 de apartamente în blocuri, iar în a treia zonă ar urma să fie construite vile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!