O investiție din Podgoria Aradului, despre care localnicii spuneau că este inutilă, a devenit cu adevărat inutilizabilă: trotuarele de pe marginea Drumului Vinului sunt complet înghițite de buruieni. Într-un articol publicat în luna martie, Jurnal Arădean și Aradon au atras atenția asupra unei investiții realizate parcă fără cap: trotuare construite pe câmp, în Podgoria Aradului, pe marginea Drumului Vinului. Localnicii reclamau atunci că investiția este inutilă, pentru că trotuarele sunt prea înguste, având doar 80 de centimetri în lățime. Se poate circula pe ele doar în șir indian, atât de înguste sunt. Bicicliștii mai curajoși se aventurau să le străbată, deși riscau să cadă în șanțul de pe margine, dacă nu țineau bine de ghidon. Oamenii atrăgeau atenția că ei nu circulă pe jos între sate, astfel că nu înțeleg de ce au fost construite trotuarele acolo, când în satele lor nu există peste tot cale pietonală, iar localnicii circulă pe marginea șoselei. În plus, trotuarele nu au continuitate, încep și se termină în câmp sau în șanț.
Înghițite de vegetație
Cum era de așteptat, nefiind folosite, nici autoritățile nu s-au grăbit să le aibă de grijă. Trotuarele construite cu fonduri europene sunt acum înghițite complet de buruieni. Vegetația este atât de mare încât nici nu mai sunt vizibile de pe șosea, pe toată lungimea pe care au fost construite. Doar în localități mai pot fi văzute, pentru că acolo localnicii sunt cei care se ocupă de distrugerea buruienilor.
Fără întreţinere
Reprezentanții Consiliului Județean Arad (CJA) spun că nu are cine să taie buruiana de pe Drumul Vinului pentru că nu a fost finalizată licitația de atribuire a contractului. ”Suntem în proceduri de atribuire prin licitație publică a contractului pentru asigurarea esteticii acestui drum. Există o întârziere pentru că au apărut modificări la legislația din domeniul achizițiilor publice”, a declarat Andreea Oțoiu, purtătorul de cuvânt al CJA. Nu am aflat, însă, de ce nu a fost organizată licitația mai devreme, pentru că Drumul Vinului a fost finalizat la sfârșitul anului trecut.
Proiect de zeci de milioane
Vă reamintim că Drumul Vinului a fost inaugurat după ce s-a lucrat cinci ani la acest proiect. Au fost modernizați 24 de kilometri ai drumului județean din Podgoria Aradului, respectiv între localitățile Păuliș și Șiria. Tot în cadrul proiectului a fost reabilitat viaductul din Ghioroc și au fost construite trotuare atât între sate, cât și în interiorul acestora. Investiția totală s-a ridicat la peste 61 de milioane de lei, 85 la sută din fondurile nerambursabile provenind de la Uniunea Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!