RADNA. Deșeurile rămase, după restaurare, în podul celui mai de succes obiectiv turistic din Arad, Basilica Papală Maria Radna, au fost adunate, sâmbătă, cu ajutorul voluntarilor. Muncitorii care au lucrat timp de trei ani la restaurarea completă a mănăstirii au lăsat în urma lor o mulțime de deșeuri, pe care nu s-au mai întors ca să le adune.
Campanie pe Facebook
Un reprezentant al Asociaţiei Turism Alternativ din Arad a vrut să urce în turla bisericii, moment în care a văzut deșeurile lăsate în urmă de muncitori. Așa că a lansat pe Facebook campania “Curățenie și povești la Maria Radna”, un apel către alți voluntari dornici să dea o mână de ajutor. Iar apelul a avut succes. Circa 30 de persoane de toate vârstele și care nu se cunoșteau între ele, s-au adunat pentru a-și uni forțele și a curăța podul basilicii de resturile de materiale de construcţii, ambalaje de mâncare, PET-uri de bere şi alte deşeuri pe care muncitorii nu s-au obosit să le arunce unde le-ar fi fost locul. Celor ce slujesc la Maria Radna le era imposibil să cureţe podul, aflat la o înălțime de câțiva zeci de metri, spun inițiatorii campaniei.
Experiență de neuitat
Așa că, înamrați cu mănuși de protecție, saci, mături și lopeți, voluntarii s-au apucat de lucru, iar la final au umplut zeci de saci. Voluntarii au urcat inclusiv în turnurile mănăstirii, pentru că și în zona clopotelor a fost de făcut curat.
Cu toate că sunt obișnuiți cu acțiunile de voluntariat, pentru cei mai mulți a fost o experiență de neuitat… pentru că nu în fiecare zi au ocazia să urce în acoperișul unei mănăstiri vechi de sute de ani. Podul bisericii este unul impresionat, pe multe niveluri, iar accesul se face pe scări înguste și înalte, adevărate obiecte de patromoniu și ele.
Pe lângă curăţenia din podul bisericii, participanţii au putut lua parte la un tur al mănăstirii, unul al oraşului Lipova organizat cu sprijinul ghizilor de turism din cadrul proiectului Arad Free Tours, dar şi la o vizită la Muzeul Orăşenesc Lipova.
Cel mai de succes obiectiv turistic din județ
Basilica Papală Maria Radna a fost resfinţită, în august 2015, după ce a fost restaurată complet cu fonduri europene, bani de la Guvern şi donaţii ale enoroaşilor. Atestată documentar de peste 700 de ani, mănăstirea Maria Radna a primit în anul 1992 de la Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea titlul de Basilica Papala Minor și este cel mai de succes obiectiv turistic din judeţul Arad, fiind vizitată, în medie, în fiecare zi, de peste 200 de turişti, atât catolici, cât şi de altă religie, atât din România, cât şi din alte ţări.
Trimite articolul
X“Asta da” !!! Să vină alții să facă curățenie după ce eu am făcut dezordine și murdărie…
Popii si calugarii sunt alergici la praf ? ar mere naiba sa faca curatenie la niste putori