Membrii expediției, Marcel Vlăduţoiu (conducător expediţie), Eugen Magocs (specialist off-road), Silveriu Perjariu (mecanic auto) şi Adrian Moldovan (ziarist) au parcurs trasee prin România, Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazahstan, Azerbaidjan, Iran, Turcia, Bulgaria, la bordul a două SUV-uri Subaru Forester.
Cei patru arădeni au plecat în expediție în data de 3 august și au parcurs 23.863 de kilometri. Ei s-au întors la Arad pe 30 septembrie.
Rezumatul unei expediţii provocatoare e simplu de povestit: patru oameni diferiţi, care au trăit în fapt patru expediții diferite, dar care împreună au admirat sălbatica Mongolie, s-au împrietenit cu călduroșii iranieni, au prins sfârșitul nopților albe, au încercat să obțină viză pentru Turkmenistan, dar nu au reușit și ca atare și-au schimbat traseul inițial, știrbind un pic inima, au visat, au admirat, au vizitat mult, dar au gătit mai puțin decât se așteptau. În plus, „am avut peste 20 de pene de cauciuc, s-au distrus 8 telescoape şi 4 arcuri şi 1.500 kilometri am venit cu un alternator defect la una dintre maşini, schimbând bateriile între maşini tot la 30 de minute, uneori împingând, ba chiar am fost şi remorcaţi”, a povestit Silveriu Perjariu.
Arădenii au spus că cele mai dramatice momente ale expediției au fost atunci când s-au rătăcit în deșertul Gobi și când au fost blocați 50 de ore în portul Aktau (Marea Caspică, Kazahstan). „Cea mai sălbatică țară a fost Mongolia, unde totul este «așa cum se vede la TV». Cea mai scumpă țară a fost Kazahstan. Cei mai prietenoși oameni au fost cei din Iran, aici fiind și cele mai bune drumuri, iar cea mai savuroasă mâncare în Turcia.
Cei patru arădeni au spus că nu au avut probleme la nicio graniță prin care au trecut: „Peste tot am fost întâmpinați cu deosebită amabilitate, iar controlul vamal a fost doar unul de formă“. În plus, mașinile inscripționate au atras privirile și au generat nenumărate zâmbete de prietenie.
Costurile și urmările
Costurile totale ale expediției au fost de 30.000 de euro. În timpul expediției au fost filmate 30 de ore de material video brut, din care va fi realizat un film de aproximativ 2 ore și numeroase documentare pentru TV. De asemenea, s-au realizat peste 7.500 de fotografii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!