Un eveniment cu tradiție pentru Casa Româno-Chineză Filiala Arad, un eveniment care adună la aceeași masă profesori, medici, scriitori și iubitori de artă. Simpozionul internațional „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze” s-a desfășurat miercuri și joi, 14 și 15 noiembrie, la Arad. Ca în fiecare an, la simpozion au fost prezenți reprezentanți de vârf ai Ambasadei Chinei la București, aceștia arătându-și sprijinul pentru Casa Româno-Chineză Arad.
În prima zi a simpozionului, doamna Zhao Li, Consilier Cultural și doamna Qi Yue, secretar III în cadrul Ambasadei Republici Populare Chineze în România, au vizitat Palatul de Justiție, având o întâlnire cu președintele Tribunalului, dl. Otto Szep, dar și cu vicepreședintele dl. Flavius Bradin. Prima zi s-a încheiat la Colegiul Național „Moise Nicoară”, unde elevii au prezentat eseuri cu tema: „Teme și motive în folclorul chinez și român”.
A doua zi a fost destinată prezentării lucrărilor de cercetare. În Sala Ferdinand a Primăriei Arad, autorii lucrărilor au vorbit în fața unui prezidiu format din reprezentanți ai administrației locale – viceprimar Călin Bibarț, consilieri Mariana Cismașiu și Beniamin Vărcuș, și administrația județeană – prefect Florentina Horgea, președinte CJA – Iustin Cionca, primar Pecica – Petru Antal.
„Ne bucurăm că acest eveniment a reușit să se impună ca unul de tradiție. Mulțumesc Ambasadei Chinei la București pentru sprijinul pe care ni-l acordă și pentru faptul că an de an este alături de noi la acest simpozion. China este un exemplu și cu siguranță avem foarte multe de învățat din această relație bilaterală”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze Arad. La rândul său, doamna Zhao Li, Consilier Cultural în cadrul Ambasadei, a declarat: „Sunt onorată să particip la acest simpozion. Lucrările prezentate sunt extrem de bine elaborate, fiind documentate la modul foarte serios. Sunt aici să învăț, să facem schimb de idei și opinii și să căutăm o cale comună pentru cooperare și dezvoltare”.
În după-amiaza zilei de joi a avut loc și vernisajul expoziției de artă vizuală „Hainan, insula tropicală a Chinei”.
Ziua s-a încheiat cu un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat din Arad unde, pentru prima dată după 38 de ani, în programul Filarmonicii arădene s-a regăsit o lucrare a unui compozitor chinez Li Quan Chi: uvertura „Sărbătoarea primăverii”.
Punct de referință
Simpozionul „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze” a devenit un punct de referință pentru mediul academic arădean și, așa cum a subliniat și președintele CJA, Iustin Cionca, „implicarea Casei Româno-Chineze Arad a făcut ca relațiile Arad-China să se dezvolte foarte mult în ultima perioadă, având rezultate pragmatice”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!