Bucureşti. Camera Deputaţilor a respins marţi proiectul prin care se dorea desfiinţarea mai multor judecătorii, printre care şi cele din Chişineu-Criş şi Gurahonţ. Demersurile politice făcute de deputaţii PSD Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au dat câştig de cauză comunităţilor din cele două localităţi arădene. Cei doi deputaţi arădeni au avut în ultimele luni întâlniri la nivel local cu reprezentanţii justiţiei şi cu autorităţile locale, iar la Bucureşti cu reprezentanţi ai Guvernului. Cei doi parlamentari arădeni au iniţiat petiţii, semnate de administraţiile locale din zonele arondate, pe care le-au prezentat Guvernului şi Parlamentului. În luna februarie, deputatul Flavius Măduţa a luat cuvântul în şedinţa de grup a PSD în favoarea celor două judecătorii şi a obţinut promisiunea păstrării lor. În luna martie, deputatul Dorel Căprar a pledat cauza celor două judecătorii în cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. „Mă bucur că eforturile noastre de a păstra cele două judecătorii, ca şi eforturile altor colegi din ţară, au avut succes. Am construit, împreună cu specialişti din justiţie şi cu reprezentanţii administraţiei locale, la o argumentaţie solidă prin care am arătat că interesul cetăţenilor este acela de a beneficia de judecătorii aproape de ei. Interesul administraţiilor locale este acela de a dezvolta instituţional şi de a consolida instituţional comunităţile locale. Asigurăm astfel accesul oamenilor la actul de justiţie, iar statul trebuie să facă eforturi în acest sens. PSD este partidul care consolidează instituţii care funcţionează în favoarea cetăţenilor, nu le desfiinţează”, a spus deputatul Dorel Căprar.
„Prin decizia adoptată, am corectat o tentativă de reformă făcută din pix, de către guvernarea PDL, care nu ţine cont de nevoile reale ale cetăţenilor. Le-am explicat celor din minister că, spre deosebire de cei care gândesc reforme într-un birou, noi, parlamentarii, ca şi administraţiile locale, suntem în contact direct cu cetăţenii, ştim care sunt problemele cu care se confruntă. Desfiinţarea celor două judecătorii limita pentru foarte mulţi oameni accesul real la actul de justiţie. S-a dovedit că în problema celor două judecătorii noi am avut viziunea corectă, în interesul cetăţenilor, şi am reuşit să ne impunem punctul de vedere”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!