Mai exact, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, motorina, acumulatorul şi cei doi câini au dispărut din curtea casei din Şepreuş a lui Ioan I. Acesta a sesizat furtul la Postul de Poliţie Şepreuş, şi, în câteva ore de la comiterea faptei, doi bărbaţi erau deja identificaţi ca fiind principalii suspecţi. Este vorba, conform IPJ Arad, despre Ionel B. de 33 de ani şi Eusebiu C. în vârstă de 44 de ani. „Din cercetările efectuate poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, cei doi bărbaţi ar fi pătruns în curtea unui imobil din localitatea Şepreuş de unde ar fi sustras dintr-un tractor aproximativ 10 litri de motorină şi un acumulator auto, iar din curte ar fi sustras doi câini din rasa ogar, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Cei doi câini au fost recuperaţi şi înapoiaţi proprietarului, iar pe numele celor în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Au furat 10 litri de motorina, un acumulator auto si... doi caini de rasa
ŞEPREUŞ. Un localnic din Şepreuş s-a trezit peste noapte fără 10 litri de motorină, un acumulator auto şi cei doi câini de rasă pe care-i deţinea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!