MINIŞ. Potrivit IPJ Arad, în urmă cu 5 ani, Ciprian D. Mircea D. şi Alin R. au vândut calul lui Alexandru V. din Cladova. În noaptea de 28 spre 29 iulie, cei trei au furat calul pe care-l vânduseră. Poliţiştii îi cercetează pe cei trei pentru violare de domiciliu şi furt calificat şi încearcă totodată să afle motivul pentru care bărbaţii au furat calul.
„Poliţiştii Postului de Poliţie Păuliş îi cercetează pe D. Ciprian, D. Mircea şi R. Alin, toţi din localitatea Miniş. Aceştia, în noaptea de 28 spre 29 iulie, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Lipova, pe drumul comunal Cladova – Păuliş, în timp ce transportau un cal, aparţinând lui Alexandru V. din Cladova.
Din verificările efectuate s-a stabilit că cei în cauză, au pătruns fără drept în grădina împrejmuită a victimei de unde au sustras animalul”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!