Saci cu haine second hand şi 3.000 de euro. Acesta este prejudiciul pe care cei doi, Ionuţ M. în vârstă de 25 de ani şi Nicoleta H. de 22 de ani l-au produs firmei din Germania la care era angajaţi. Cei doi nu şi-au dus planul la împlinire deoarece, pe când încercau să intre în România cu hainele şi banii furaţi, poliţiştii de frontieră i-au prins. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat la intrarea în România cetăţenii români Ionuţ M. în vârstă de 25 ani şi Nicoleta H. în vârstă de 22 ani, care călătoreau cu un autoturism marca Ford înmatriculat în Bulgaria. Referitor la cele două persoane exista informaţia ca acestea au furat din Germania şase saci care conţineau încălţăminte şi o sumă de bani care aparţineau firmei la care au fost angajaţi.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul maşinii şase saci care conţineau încălţăminte second-hand şi suma de 3.000 euro. În scurt timp, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au anjuns şi doi reprezentanţi ai firmei din Germania care au identificat bunurile respective ca fiind ale lor , a declarat agent şef de poliţie, Octavian Tocaciu, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad. Cei doi români sunt cercetaţi pentru furt.
Din Germania, despre „mafia pământului”
Citiți principiile noastre de moderare aici!