Doi bărbați au furat 1.250 de kilograme de orz dintr-un depozit aflat în afara orașului Pâncota. Polițiștii de aici l-au depistat în flagrant delict pe unul dintre ei în timp ce transporta cu o autoutilitară orzul furat. Oamenii legii l-au urmărit și blocat în traficul pe bărbatul care transporta cerealele pe DJ 709. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din Seleuș, nu deținea documente legale de proveniență pentru cereale. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză, împreună cu un alt bărbat de 30 de ani, tot din Seleuș, ar fi sustras întreaga cantitate de orz din depozitul unei societăți comerciale – având ca obiect de activitate creșterea bovinelor – situat în afara orașului Pâncota. Orzul furat și transportat ilegal a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, pe numele celor doi bărbați fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Au furat peste o tonă de orz dintr-un depozit de lângă Pâncota
Au furat peste o tonă de orz dintr-un depozit de lângă Pâncota
Doi bărbați din Seleuș au golit un depozit de întreaga cantitate de orz ce era depozitată înăuntru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a comentat înfrângerea cu Slobozia și a admis că nu va fi deloc ușor pe mai departe.
1
UT Arad
Elevii lui Rednic au fost obosiți, fără chef de joc, nu au pus „osul la bătaie”, așa că i-a bătut și Slobozia.
4
România
Uniunea Salvați România anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central prin care se interzice formațiunii să își exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-04-2025 sunt următoarele:
Local
ARAD. Serviciul de Ambulanță Județean Arad a fost solicitat să intervină duminică, în jurul orei 17:00, la un accident rutier între un automarfar și un autoturism, petrecut la Chișineu-Criș. La intervenție s-au deplasat două echipaje de ambulanță de la Sântana și Chișineu-Criș.
Mapamond
Papa Francisc a avut o scurtă apariție duminică în Piața Sfântul Petru, după încheierea slujbei de Florii, salutând mulțimea de credincioși din scaunul său cu rotile, transmite Reuters care amintește că papa se reface după o dublă pneumonie care l-a ținut o lungă perioadă de timp internat.
1
Mapamond
Atacul rus cu rachete asupra centrului orașului ucrainean Sumî (nord-est) a ucis cel puțin 31 de persoane, dintre care doi copii, și a rănit alte 84 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat de serviciile de salvare ucrainene, transmite AFP.
2
ARADON Sport local
ARAD. În Liga a III-a am ajuns la runda cu numărul 4 din play-off/out. Echipele arădene nu au excelat, însă a fost așa: o victorie, o remiză și o înfrângere. Deci, nici prea mult, dar nici puțin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!