„Echipajul a continuat timp de mai multe zile căutările în zona Frumuşeni, însă fără niciun rezultat. Între timp, la numărul 112, a fost anunţată existenţa unui cadavru între Vladimirescu şi Mândruloc”, ne anunţă Sorina Ambruş, purtătorul de cuvânt al ISU.
Pompierii deplasaţi la locul cu pricina au descoperit, agăţat în vegetaţie, trupul bărbatului de 40 de ani. Cadavrul a fost preluat de echipajul de la Medicină Legală, urmând ca doctorii să efectueze o autopsie pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.
Circumstanţele în care bărbatul s-a înecat sunt încă neclare. Acesta a fost cu doi prieteni la Mureş, a căzut în apă şi s-a înecat. Ceilalţi doi bărbaţi au chemat pompierii de abia după 20 de minute, spunând că sperau să poată să îl scoată singuri din apă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!