De la începutul anului 2016, la nivelul județului Arad, au existat 31 de cazuri de dispariție, toate înregistrate în evidențele Serviciului de Investigații Criminale. Din totalul persoanelor sesizate dispărute, 19 au fost minori – dintre care doi cu vârsta sub 14 ani. “În perioada analizată au fost soluţionate 25 cazuri de dispariţie, din care 18 minori. În ceea ce-l privește pe cel de-al 19-lea minor sesizat ca dispărut, cercetările efectuate de către polițiști au evidențiat că acesta se află împreună cu mama sa în Franţa”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. De ce “dispar” oamenii de acasă? Ei bine, reprezentanții IPJ Arad au precizat că
majoritatea persoanelor sesizate ca dispărute sunt persoane care pleacă voluntar de la domicilii. Sunt și excepții însă. Cei de la IPJ Arad spun că sunt și situații generate de către afecțiunile medicale de care suferă unele dintre persoanele care pleacă de la domiciliu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!