Tânărul a intrat duminică, 5 iunie, în balta de lângă satul Neudorf, la scăldat, și nu a mai ieșit la suprafață. Pompierii au fost chemați în jurul orei 20:30, deplasându-se la fața locului cu un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Arad, cu o barcă, un echipaj de scafandri și un echipaj al ambulanței, fiind solicitat și sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, care a trimis un scafandru la caz.
Trupul tânărului a fost scos la suprafață abia luni, 6 iunie, după ce căutările de duminică seară au fost întrerupte după lăsarea întunericului. Cercetările au fost preluate de organele abilitate. În sezonul cald creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, lacurilor şi canalelor de aceea este important ca cetățenii să conștientizeze riscul pe care şi-l asumă dacă se scaldă în locuri neamenajate unde există avertismentul „Scăldatul interzis”. Pentru a evita evenimentele nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiș” al județului Arad, recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli simple: • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat; • respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement; • evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; • nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii; • nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare; • nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte; • să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoaneAu găsit trupul tânărului înecat la Neudorf
Au găsit trupul tânărului înecat la Neudorf
Trupul neînsuflețit al tânărului fost găsit. A fost scos de scafandri din apă, de la o adâncime de aproximativ 4 metri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a decis, vineri, revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat recunoștința față de poporul american după confruntarea sa verbală cu președintele american, Donald Trump, și vicepreședintele JD Vance vineri.
Mapamond
Într-o scenă neașteptată, dar spectaculoasă, la începutul întâlnirii de la Casa Albă între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, primul l-a avertizat pe cel din urmă că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia pentru a încheia războiul, altfel SUA vor abandona Ucraina, transmite AFP.
4
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile internaționale de presă.
2
Local
Martie e o lună grea pentru Ovidiu Balint (mARTA), Laurențiu Muntean (Filarmonică) și Bogdan Costea (Teatru).
Mapamond
Președintele american Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în fața căruia a spus că se consideră un „arbitru” și un „mediator” între Ucraina și Rusia pentru a ajunge la pace, în timp ce Zelenski a spus că nu vrea să facă niciun „compromis” cu „criminalul” Vladimir Putin, declarații transformate într-un schimb tensionat de replici între Trump și Zelenski înaintea întrevederii lor din Biroul Oval, relatează agențiile AFP și EFE.
2
România
Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar, măsură pe care o are în dosarul în care este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Mapamond
Microsoft va închide în luna mai platforma Skype, pioniera apelurilor prin internet la începutul anilor 2000, depășită în prezent de generalizarea acestei tehnologii și apariția altor servicii cum ar fi Zoom, potrivit unui mesaj al companiei publicat pe platforma X, informează AFP.
Ştiri sportive
Fotbalistul Luca Manolache, fost component al loturilor de juniori ale României, a decedat la vârsta de 19 ani, informează, vineri, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!