O acțiune de suflet pentru fostul antrenor al echipei UTA, Ionuț Popa, care trece prin momente extrem de dificile din cauza unor probleme grave de sănătate. O mână de oameni, îndrumați de dr. Wili Glaser, au inițiat o acțiune caritabilă. Grupul „Gătim împreună pentru o lume mai bună”, în spatele căruia stă arădeanul pasionat de bucătărie – Marcel Ionescu, s-a mobilizat și a gătit preparate cu specific românesc la Port Arthur. Ceaunele cu varză și carne, jumerele, dar și celelalte preparate din carne de porc au fost servite tuturor celor care au dorit să ia parte la această acțiune caritabilă. Și nu au fost deloc puțini cei care au răspuns invitației. Deși ceața și frigul nu s-au lăsat înduplecate, sute de arădeni au venit, duminică, la Port Arthur. S-a mâncat, s-a ascultat muzică folk – recital susținut de Raul Nica, și nu în ultimul rând fiecare a donat în funcție de posibilități pentru Ionuț Popa.
„Atât eu cât şi colegii mei ne bucurăm că putem susţine această cauză. Ionuţ Popa este un simbol al fotbalului românesc şi merită ajutorul nostru în această perioadă grea a vieţii sale. Întreaga echipă, alături de doctorul Wili Glaser, care este iniţiatorul acţiunii, îi urează multă sănătate şi să ne revedem cu bine”, a declarat Marcel Ionescu, omul din spatele ceaunelor cu mâncare.
La acțiunea pentru Ionuț Popa a fost prezent și Codru Grădinaru, directorul general de la UTA. Acesta a punctat: „Paradoxal, fără a fi aici nenea Popică ne-a adunat din nou pe toţi. Am simţit într-adevăr spiritul de arădean, pentru că în ultima vreme am avut nevoie de o astfel de acţiune. La rândul nostru, am fost implicaţi şi ne bucurăm că ni s-a oferit ocazia de a da o mână de ajutor în cadrul acestei acţiuni. Îi dorim multă sănătate şi puterea de a trece cu bine peste această încercare a vieţii”.
La eveniment au participat și reprezentanți ai administrației – primarul Călin Bibarț, vicepreședintele Consiliului Județean, Sergiu Bîlcea, dar și Jandarmeria Arad, care prin purtătorul de cuvânt, Dan Monoranu, a transmis: „În primul rând, suntem oameni şi domnul Ionuţ Popa este un simbol pentru arădeni şi acum este momentul ca noi să îl ajutăm în aceste momente grele. Jandarmeria Arad a donat o sumă de bani în speranţa că îi vor fi de ajutor şi il vom revedea cât mai curând pe stadion”.
La finalul acțiunii caritabile s-au strâns aproape 11 mii lei, bani ce urmează să ajungă la Ionuț Popa.
Gătim împreună
Grupul „Gătim împreună pentru o lume mai bună” nu este la prima acțiune caritabillă. „Suntem un grup de voluntari care încercăm să dăm o mână de ajutor celor aflați în dificultate. În acest sens, organizăm sau participăm la evenimente culinare caritabile sau cu interes de promovare a culturii gastronomice tradiționale”, explică Marcel Ionescu. În trecut, grupul a mai organizat acțiuni caritabile pentru copiii nevoiași dar și pentru arădeni cu grave probleme de sănătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!