„Cele două persoane au fost observate în timp ce colectau, în recipiente de plastic, motorină sustrasă din rezervorul unui excavator aflat în curtea unei instituții situată pe strada Gării, din orașul Chișineu Criș”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. La vederea echipajului, cei doi au urcat într-un autoturism și s-au îndepărtat. Unul dintre ei a fost depistată în zona centrală a orașului. La controlul efectuat, în autoturismul său au fost găsite trei recipiente a câte 20 litri fiecare, pline cu motorină. „Persoana a fost identificată ca fiind Dorin I., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Întrebată despre proveniența combustibilului, persoana a recunoscut că a sustras-o, cu ajutorul unui prieten, din rezervorul excavatorului în apropierea căruia au fost observați”, a declarat locotenent colonel Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ARAD. În acest caz au fost întocmite actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Au golit rezervorul unui excavator parcat în curtea unei instituţii din Chişineu-Criş
Au golit rezervorul unui excavator parcat în curtea unei instituţii din Chişineu-Criş
S-a întâmplat în curtea unei instituţii din oraşul Chişineu-Criş, acolo unde era parcat excavatorul. Hoţii care „transferau” combustibilul au fost prinşi în flagrant de jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Chişineu-Criş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!