Arad. Primarul Călin Bibarț a anunțat, astăzi, pe pagina sa de socializare că au început demolările pe strada Mărului, fapt ilustrat și printr-o filmare care însoțește postarea edilului.
„Ne aflăm în zona Mărului. Așa cum am anunțat deja, acestea sunt construcții ilegale pe terenurile municipalității, adică ale arădenilor și așa cum spuneam, nenegociabil, ele trebuie să dispară de aici și zona să redevină a arădenilor. Va fi o zonă de agrement aici, ea arată insalubru acum. Primele șapte locuințe sunt deja puse la pământ de către societatea noastră Recons. Acolo unde cei care le ocupau au înțeles și le-au eliberat. În perioada următoare vom continua acțiunea, sper eu să fie înțelegători și să părăsească zona ocupată ilegal. Iar pe partea socială, ne păstrăm, așa cum am anunțat, disponibilitatea pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, în cadrul legal existent. Până atunci, însă, încă o dată, e nenegociabilă mutarea acestor oameni de aici. Vom avea o zonă de agrement – aici e pădurea, aici e Mureșul…”, a mai concluzionat edilul local.
Proiect de 4,7 milioane de euro
„Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement” este un proiect în valoare de aproape 4,7 milioane de euro, prin care un teren degradat din municipiul Arad va fi transformat într-un punct de atracție cu numeroase facilități de petrecere a timpului liber și relaxare pentru locuitorii urbei: terenuri de sport, zonă împădurită de camping, spații de joacă pentru copii, luciu de apă, piste pentru biciclete etc.
Sunt propuse intervenții pe o suprafață de aproximativ 282.000 de metri pătrați, zonă care va trece prin acest proces de reconversie. Investiția are drept scop asigurarea unor condiții de viață mai bune pentru locuitorii municipiului, prin crearea noii zone de agrement și recreere, creșterea suprafețelor verzi, concomitent cu reducerea nivelului de poluare și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea aspectului estetic al orașului. Termenul de finalizare a proiectului este 31 mai 2021, cu posibilitate de prelungire cu încă 9 luni.
Prima intrare
Aceasta este prima „intrare” a primăriei în zona Mărului, deocamdată în acele locații în care oamenii și-au părăsit locuințele improvizate. Rămâne de văzut cum se va rezolva problema în cazul celor care nu doresc sau nu au unde să se mute. Ba mai mult, pe acel teren mai există și construcții care figurează în Cartea Funciară, prin urmare proprietarii ar trebui, mai întâi, expropriați.
Trimite articolul
XBuldozerul si aruncatorul de flacari. Si dati afara din oras si judet ca toti sunt ilegal veniti si instalati pe la periferii .
bine ca s-a inceput demolarea cocioabelor dar luati masuri si trimiteti-i la locul de domiciliu pe toti cei veniti din alte localitati sau judete. altfel se apuca de condtruit bordeie prin alte cartiere.
PS
dar cu bordeiele din Checheci cum ramane? Faceti o vizita acolo si veti vedea ca nu e nici o diferenta intre ele si cele de pe str Marului.
După atâta poluare cu fum nu ar fi rău să se planteze tei,salcâmi, salcioara, liliac mov etc.arbori-arbusti care miroase frumos.Precum și rășinoase,brad ,pin negru,pin strob dar platan nu (arborele gazda pentru tigrul platanului).Poate nu se vor mai arde cauciucuri și izolații de plastic.
-
Cel mai bun lucru făcut vreodată pt cartierul alfa.V-ati spalat păcatele toate cu asta! Cei care ii compatimiti nu cunoașteți mizeriile acestea,adevărate scursuri ale societății!
-
Nu stiu cine ii mai compatimeste: prea multa POLUARE au facut langa Arad! Eu zic doar de poluare..si e suficient sa-i “exmatriculezi” de acolo…
-
Pe cand si la balastiera din Micalaca ? Plin de constructii ilegale si pe acolo.
-
Toți vor migra spre Micalaca și Vladimirescu.
-
Niciodata nu vor dărâma cocioabele alea de la balastieră !!!
-
pt ca acolu su plin de militieni nare curaj bibart sa se puna cu ei numa cu amarati
-
-
la micalaca nui loc au acolo plin de militieni unde tin chermeze uni din sectia 2 micalaca nu dam nume se stiu ei care si cine ii sprijina
Rusine administratiei liberale pentru ceea ce face sarmanilor cetateni de pe strada Marului, voi sunteti singurii hoți, nu ei. Nu vă pasă de săracii oameni care nu au greșit cu nimic
-
Tigane, nu -i mai tot compaTtimi pe ,,sarmanii,, instalati ilegal in oras, nu vor sa auda de munca, au pretentii sa traiasca pe spinarea celor ce muncesc, in timp se ocupa de tot felul de ticalosii .Afara cu ei din judet !
-
Cei din checheci sunt periculosi, nicidecum cei de pe Marului!!!!! Cei de pe Marului nu au facut nimic rau in afara ce exista si ei sarmanii, batuti de soarta intr-o tara care pe primul loc sunt interesele si nepotismele….acum ziceti voi asa de bieti oameni, dar cand se va ridica acolo constructia promisa, atunci iar veti vedea ce interese au fost si cine va conduce acolo. Macar sa le fi asigurat o casa amaratilor de acolo….rautatea romanului este de neimaginat.
-
Daca te nasti in saracie si lipsuri, nu prea ai ce face. E usor pentru unii sa dea cu pietre, dar nu intelegeti pe deplin situatia acestor oameni. Doar puneti-va o intrebare: daca v-ati fi nascut dvs intr-o asa familie, ce sanse ati fi avut in viata? Unde erati acum?
(tineti cont ca probabil nu ati fi mers la scoala, nu ati fi avut mancare pe masa zilnic)
-
-
-
14/88
Vreti sa facem un pariu? Asa, fara bani…
Vor demola tot ce este acolo, si asa o sa bata Dumnezeu locul…uitati-va la zona dintre cimitirul Pomenirea si pana la Mures, care de pe vremea lui Moisescu arata ca dupa bombardament.
De asemenea, prin 93-94, la intersectia dintre str. Zorilor, Clujului si Barbu Lautaru (de Alfa vorbesc – unde se construieste un bloc acum) a fost un teren de fotbal, unde, peste noapte, au aparut zeci de camioane cu moloz, care acolo sunt si in ziua de azi…
Noua ne place molozul…
-
Dar tu cum distrug parapeti de metal în zona 😁intentionat . Cei de la porr trebuie trași pe dreapta urgent. Unde a fost scursurile din primaria Arad saptamina trecuta?
Problema e ca multi Polițai din Arad acolo si-au facut acolo cocioabe infecte si cu pile si relații si-au adjudecat terenurile pe care nu le vroia nimeni la bani de nimic. Ar trebui sa aparțină de “Lunca Mureșului” toata zona si malul Mureșului si lacurile sa se faca o zona frumoasa curată si protejata. Credeți ca va fii ceva de genul acolo ? Niciodata !! Firma aia ce lucreaza acolo in jurul turnului nu va pleca niciodata. Vor dărâmând cateva cotețe ale țiganilor si tot o rusine a Aradului va ramane zona aia ca si malul Mureșului in zona Micalaca de la balastieră in sus plin de cotețe kitschoase si gunoaie. Macar la 3 insule sune manele si mici.
Comentariile, unele cu tente fascists, pe care le-am citit m-au indurerat.
Problema nu este a oamenilor de acolo ci a autoritatilor, de fapt a oamenilor, ca autoritatile sunt exponentii nostri.
Sunt oameni care s-au nascut si au crescut acolo. Pana nu au simtit miros de cascaval (4,7 mil euro) nu s-au mobilizat. Au crescut copii acolo care acum sunt adulti. De parca ei sunt vinovati de mizeria din Arad nu Falca, care a asfaltat Vlaicu cu credit pe care- l vor plati si copiii nostri, fara a face piste de biciclete… Nu mai continui ca ma enervez…
Oricum nu ii evacueaza pana e termenul de finalizare al proiectului …
Ca sa multi un cartier ilegal trebuie sa le oferi alternative fiabile
-
ma gypsiilor mai potoliti-va. nu va plangeti atata, nu va ia imeni in serios lenesilor
si cu cocioabele din Checheci cum ramane?
-
Acolo au “acte legale “pe terenuri