ARAD. Se forează, se verifică terenul, se fac teste. Mai exact, au început lucrările la pasarela peste Mureş, care va fi gata în termen de 14 luni, dacă ne luăm după spusele constructorului: firma arădeană Tehnodomus. La final de lucrări, Ştrandul Neptun va fi legat de oraş printr-o pasarelă a cărui picior de susţinere va pleca de pe spaţiul betonat situat între restaurantele Perla şi Belvedere („va fi amplasată la aproximativ 18–25 metri în amonte de podul de pontoane existent în zona parcului «Mihai Eminescu»”, după cum se arată în caietul de sarcini).
De pasarelă s-a vorbit de mai bine de zece ani, dar pentru prima dată există certitudinea că aceasta se va ridica cu adevărat. Investiţia Primăriei Arad va fi de 2.350.000 euro (10.371.179 lei ), pasarela va avea 210 metri şi va fi destinată traficului pietonal şi bicicliştilor, dar va servi şi maşinilor de intervenţie ( SMURD, pompieri, poliţie, jandarmerie).
Trei deschideri
Cum va arăta cu adevărat pasarela a cărei construcţie a început acum? „Soluţia aleasă este o pasarelă hobanată cu doi piloni, care din considerente estetice sunt înclinaţi cu 5 grade spre albia Mureşului. Lungimea totală a structurii este de 210,25 m, fiind realizată din 3 deschideri de 33,3 m, 125,9 m și 51 m”, aşa cum a fost indicat în caietul de sarcini.
Structura podului urmează să fie susţinută deasupra albiei de câte două cabluri, iar pasarela va fi iluminată prin intermediul unor stâlpi ornamentali dotaţi cu surse de iluminat tip economic şi va fi protejată împotriva trăznetului printr-o instalaţie specifică. Suprastructura constă din două chesoane metalice sudate, dispuse lateral, pe care se dispun prefabricate din beton armat. Pe scurt, podul va fi unul din oţel şi beton armat.
Încă din februarie
Anunţul de atribuire a contractului în valoare de 2,3 milioane de euro pentru ridicarea pasarelei peste Mureş a fost făcut public în sistemul naţional de licitaţii pe 11 februarie 2013, după ce s-au luat în analiză cele cinci oferte depuse. De atunci şi până la semnarea contractului au mai trecut câteva săptămâni. Apoi, până la ordinul de începere al lucrărilor, dat doar în această vară, constructorul a trebuit să aştepte ca nivelul râului Mureş să scadă, mult, aşa că planul ca lucrarea să înceapă în primăvară a tot fost amânat.
adriana.barbu@informmedia.ro
CITESTE SI:
Incep lucrarile la pasarela peste Mures
Citiți principiile noastre de moderare aici!