ARAD. Zeci de mii de hotărâri de consilii locale sau dispoziții de primari au fost luate anul trecut în județul Arad. Cele mai multe au fost considerate legale, au respectat toate reglementările juridice în vigoare și doar 13 au fost depistate de Prefectura Arad ca fiind nelegale. Ceea ce înseamnă doar 0,03 % din cele 33.617 decizii.
Cine și ce a greșit
Cele mai multe ilegalități au fost făcute de consiliile locale cu pășunile de pe raza comunelor. Fie că au fost închiriate sau vândute ilegal, fie au fost date în folosință gratuită fără a avea un temei juridic corect. Ilegalități și în ceea ce privește taxa de pășunat care a fost percepută, cum e cazul la Apateu, tot ilegal. Cele mai multe dintre ele au fost revocate de aceleași consilii locale.
Una pe municipiu
O singură Hotărâre a Consiliului Local Arad a fost revocată la atenționarea Prefecturii. E vorba de darea în folosință gratuită pe 25 de ani a unor spații de învățământ (atelierele școlare ale Liceului Forestier) către Fundaţia Creştină R.C.E. Speranţa Copiilor. A fost votată în 27 septembrie și a fost revocată în ședința CLM din 1 noiembrie. Nu exista acordul Inspectoratului Școlar Județean pentru schimbarea destinației acestor imobile și ca atare decizia trebuia revocată.
Primarul și-a dat, consiliul a aprobat
Consiliul local din Sebiș a votat în luna iulie a anului trecut un contract de comodat (folosința temporară si gratuită a unui bun ) între primar și oraș. Această decizie se judecă în acest moment la tribunal urmând ca instanța să decidă asupra legalității ei. La Nădlac în schimb s-a decis acordarea normei de hrană pentru polițiștii, un fel de spor care a fost considerat și el ilegal și ca atare a fost trimis în judecată.
Scăpat de prefectură
Noroc însă pe un angajat al primăriei din Șeitin care după ce i s-a desfăcut contractul de muncă, decizia respectivă a fost considerată ilegală și consiliul local a fost obligat să revină asupra ei. Ghinion însă pe un angajat al Primăriei Fântânele care a primit un salariu fără avea dreptul la el și ca atare a fost anulat.
Primăriile în ofsaid
Consiliile locale în care au fost votate deciziile ilegale sunt: Fântânele, Cermei, Șicula, Sebiș (2), Nădlac, Sântana, Șeitin, Târnova, Apateu, Semlac (2) și Arad. În unele cazuri primăriile au revenit asupra respectivei hotărâri, dar sunt și cazuri care au ajuns pe masa justiției, cele mai multe. Din cele 13, 5 au fost revocate în consiliile locale și 8 au ajuns în instanță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!