Condițiile de trafic pe autostrada Arad-Nădlac au revenit la normal după accidentul cu autospeciala NATO de la începutul acestei săptămâni. Atunci un camion a intrat în parapetul de pe autostradă distrugându-l. Direcția Regională pentru Poduri și Drumuri ne-a informat că lucrătorii Centrului de Întreținere și Coordonare Pecica au intervenit și au înlocuit parapetul median de la km 579. „Parapetul a fost înlocuit pe o lungime de 60 de metri, în apropiere de punctul de trecere al frontierei Nădlac II. Sistemul a fost distrus luni în urma unui accident de circulație în care a fost implicată o autospecială NATO”, ne-au declarat reprezentanții DRDP Timișoara.
Americanii, buni de plată
Cine va suporta costurile pagubelor de pe autostradă? Ei bine, Direcția de Drumuri Timișoara se va îndrepta împotriva americanilor. Urmează ca autoritățile române să întocmească un dosar de pagubă, împreună cu cei de la Poliție, iar apoi în baza asigurării se vor recupera banii de la cei ce au provocat accidentul, în cazul de față de la americani. Procedura se aplică în cazul tuturor accidentelor în urma cărora infrastructura rutieră este distrusă.
Accidentul
Luni, un convoi militar al NATO, format din 15 autovehicule cu trailer, plecat de la Baza Plopaca înspre altă bază din UE, s-a oprit pe Autostrada A1, la kilometrul 579. Unul dintre șoferii din convoi a adormit probabil la volan, a intrat cu autovehiculul în parapet, fiind aruncat din mașină.
[related-post post_id=”1885042″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!