Pompierii arădeni au fost chemaţi să intervină pe strada Şiriei din municipiu, unde doi oameni au intrat într-un canal şi nu au mai ieşit. Locuitorii au observat că cele două persoane nu mai ieşiseră din groapă de ceva vreme şi s-au gândit la ce e mai rău. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad (ISU), Lucian Cîmpean, echipajul de descarcerare a ajuns la locul incidentului la patru minute de la efectuarea apelului telefonic la 112, dar a fost deja prea târziu.
„Cele două persoane erau deja decedate când am ajuns la faţa locului. Nu s-a mai putut face nimic, chiar dacă echipajul de pe Ambulanţă a încercat să îi resusciteze peste 45 de minute”, a declarat Cîmpeanu. Unul dintre decedati avea 45 de ani, iar celălalt avea 50. Pe fir a intrat şi Poliţia, care a preluat cazul şi continuă cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat în canal. Serviciul de Medicină Legală a preluat cadavrele şi le-a transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei.
Oameni fără casă
Deşi, iniţial, pompierii au crezut că este vorba despre doi muncitori care lucrau la canalizare, s-a constatat că cele două persoane erau oameni fără adăpost, veniţi din Moldova, şi care mai lucrau într-o parcare de TIR-uri pentru a câştiga nişte bănuţi. Potrivit Poliţiei, unul dintre ai a intrat în canal să închidă un robinet, deşi nimeni nu l-a trimis acolo, şi s-a asfixiat cu gaze. Cea de a doua persoană a încercat să o salveze pe prima, dar şi-a găsit sfârşitul în acelaşi mod tragic. Poliţiştii i-a amprentat pentru a-i identifica şi pentru a le anunţa familiile.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!