ARAD. Până nu e strâns cu uşa, până nu este atins la buzunar pentru că nu s-a achitat de anumite obligaţii, omul nu reacţionează. O demonstrează şi beneficiarii unor prestaţii sociale cărora li s-au tăiat banii pentru că aveau restanţe la plata taxelor şi impozitelor către stat. Cum au aflat că le-au fost suspendate prestaţiile, cum au dat fuga să se achite de datorii. Nu toţi beneficiarii, ci 56% dintre ei.
Cifrele
Potrivit Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Arad, în cazul a 84 de persoane din judeţul Arad s-a decis suspendarea plăţii prestaţiilor sociale. Decizia a fost luată cu începere de la 1 aprilie 2014, beneficiarii având la dispoziţie cinci luni de zile pentru achitarea datoriilor la stat, situaţie în care primesc retroactiv sumele cuvenite. Până ieri, fuseseră repuşi în plată 47 de beneficiari.
Pe categorii de prestaţii, situaţia stă în felul următor. 47 de beneficiari de îndemnizaţie pentru creşterea copilului au avut dreptul suspendat. 30 dintre ei (64%) şi-au plătit datoriile la bugetul local, au demonstrat acest lucru şi au fost reluaţi în plată. Din cei 23 de beneficiari ai venitului minim garantat al căror drept a fost suspendat, 14 au fost repuşi în plată. În ceea ce-i priveşte pe beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei, din cei 14 cărora le-a fost suspendat dreptul, trei s-au achitat de datoriile la stat şi au fost reluaţi în plată; la alţi doi din cei 14, dreptul le-a încetat din alte motive.
Au mai rămas 35 de beneficiari de prestaţii sociale cu dreptul suspendat din cauza neachitării datoriilor la bugetul local. Ei mai au timp până la sfârşitul acestei luni să-şi plătească restanţele. Dacă nu o fac, drepturile încetează definitiv.
Evoluţie
Deşi la nivel naţional numărul beneficiarilor suspendați care nu şi-au achitat obligaţiile legale către bugetul local este în scădere faţă de anul trecut, în judeţul Arad evoluţia este inversă. Numărul arădenilor cu dreptul suspendat a fost în acest an mai mare decât în 2013: 84 faţă de 70. Totuşi, cifrele sunt semnificativ mai mici decât în 2012, când 760 de beneficiari din judeţul Arad au fost sancţionaţi cu suspendarea drepturilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!