La faţa locului a fost solicitată o ambulanţă pentru a acorda îngrijirile necesare femeii agresate, după ce aceasta a fost lovită cu pumnii şi picioarele în zona feţei. „Jandarmii au intervenit de urgență și au oprit conflictul, apoi au procedat la stabilirea identității celor două persoane. La verificările efectuate, a rezultat că bărbatul, Marcel G., în vârstă de 45 de ani, domiciliat într-o comună din județul Arad, a lovit-o pe femeia în vârstă de 26 de ani, cu pumnii și picioarele, în zona feței, producându-i leziuni”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jadarmi Judeţean Arad. Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Au prins o bătaie „în direct”
Au prins o bătaie „în direct”
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de menținere a ordinii și liniștii publice, în zona Gării CFR, în noaptea de 20 spre 21 noiembrie, în jurul orei 1:00, a depistat un bărbat în timp ce agresa fizic o femeie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
1
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!