Sănătatea s-a aflat în centrul atenţiei publice, zilele acestea. Toţi avem pretenţia la un sistem care să ne ofere servicii medicale de calitate, dar sunt unii care „uită” de obligaţia pe care o au faţă de sistem. Şi anume, obligaţia de a plăti contribuţia lunară la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).
Notari de… top
Topul liber-profesioniştilor arădeni cu datorii la Sănătate este ocupat, în cea mai mare parte, de oameni ai legii! Pe primul loc se află un avocat, ce a acumulat o datorie de 204.276 lei. El este urmat îndeaproape de trei notari, cu debite de 197.047 lei, respectiv 136.654 lei şi 99.517 lei. Pe locul cinci se află un antrenor de fotbal, a cărui datorie la FNUASS se ridică la 72.939 lei. Încă un notar şi un avocat se regăsesc între primii zece debitori aflaţi în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din Arad.
În încercarea de a recupera banii, CAS face executări silite. Dar nu are întotdeauna succes. „Asta pentru că legislaţia le permite – în special celor din categoria «persoane fizice autorizate» – să se sustragă plăţii contribuţiei” – spune dr. Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al CAS Arad.
„Spre deosebire de alte instituţii, noi nu avem dreptul să facem execuţie pe casă, adică pe încasările zilnice, ci numai pe conturi bancare. Or, ei nu rulează bani prin conturi bancare. Putem face sechestru pe bunuri, dar nu putem sechestra câtă vreme nu au bunuri pe numele lor. E exemplul a doi notari, de la care nu putem recupera niciun leu pentru că nu au bunuri pe numele lor” – explică dr. Domşa.
Firme îndatorate
Nu doar persoanele fizice, ci şi cele juridice au probleme cu Sănătatea. Conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, „Sanevit 2003 SA” este societatea arădeană cu cele mai mari datorii la bugetul asigurărilor de sănătate: 541.244 lei (aproape jumătate din sumă fiind dobânzi şi penalităţi). Pe poziţia secundă se află Gospodărirea Comunală Arad care, la 30 septembrie 2011, avea 181.396 lei obligaţii restante la Sănătate. Poziţia a treia este deţinută de „Arădeanca”, al cărui debit se ridică la 110.429 lei, urmată îndeaproape de „Transdara”, cu datorii de 109.626 lei. „Top 10” datornici la FNUASS este completat de: Rossetti East, Laurul SA, Zephir Company, Trend Valentina, Fininvest Construct şi Belsirim Automotive.
În şapte din cele zece cazuri s-a început procedura de executare silită. Excepţie fac Transdara şi Laurul SA (pentru care s-au acordat înlesniri la plată) şi „Sanevit 2003” (care se află în administrare specială conform Legii 137/2002).
diana.dutu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!