ARAD. Perioada sărbătorilor este fără doar și poate una în care riscul toxinfecțiilor alimentare crește. În scopul prevenirii apariției acestora, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a anunțat că va întreprinde, ca în fiecare an, măsuri suplimentare „concentrate asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de miel, ouă şi alte produse sau alimente de origine animală şi non animală destinate consumului uman”.
Controale în circumscripții
În baza unui program de lucru stabilit de directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, dr. Viorel Agud, medicii veterinari din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi vor sancţiona orice încălcare a prevederilor legislaţiei în vigoare.
O lună de permanență
„La circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitare veterinare zonale, în perioada 01.04-01.05.2019, va fi asigurată permanenţa, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare, telefon 0257-280760,0257-280761. Locurile de sacrificare amenajate temporar vor fi autorizate să funcţioneze numai pe perioada sărbătorilor Pascale, cu respectarea condiţiilor sanitare veterinare privind cazarea animalelor, aprovizionarea cu apă cald şi rece, facilităţi de colectare şi depozitare a deşeurilor şi a materialului cu risc specific în vederea transmiterii la neutralizare”, a mai spus dr. Viorel Agud.
Puncte de sacrificare
Potrivit DSVSA Arad, au fost autorizate trei puncte de sacrificare (Șiclău, Siria și Horia) și se vor organiza controale în scopul verificării: respectării legislaţiei sanitar veterinară cu privire la bunăstarea animalelor în timpul transportului şi a sacrificării; producătorilor care sacrifică miei; modul cum se face marcarea, depozitarea şi comercializarea cărnii de miel către consumatorul final, producătorilor şi comercianţilor de ouă, precum şi verificarea condiţiilor de ambalare şi depozitare a acestora; producătorilor care comercializează produse lactate şi restricţionarea accesului în spaţiile de comercializare pentru cei care nu deţin documentul de înregistrare sanitar-veterinară, certificat de producător şi carnet de sănătate pentru animale.
„Medicii veterinari oficiali vor urmări ca subprodusele şi materialul cu risc specific, rezultate în urma sacrificării să fie transmis la unităţile de incinerare, acest lucru intrând în responsabilitatea primăriei și administratorului punctului de sacrificare. De asemenea, s-au organizat acţiuni de instruire cu reprezentanţii agenţilor economici care vor efectua sacrificări de miei în punctele de sacrificare temporare, privind respectarea legislaţiei sanitare veterinare în domeniu şi aplicarea unor reguli de bune practici”, a subliniat dr. Agud.
Controale mixte
În această perioadă sunt organizate echipe de control mixte formate din inspectorii serviciilor specializate ale Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, împreună cu reprezentanţi ai altor instituții descentralizate ale statului, pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi a animalelor vii, în pieţele agroalimentare, în unităţi de alimentaţie publică, în târgurile de animale şi sancţionarea nerespectării legislaţiei în vigoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!