Cei doi directori ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, Horia Ocolicean şi Marinel Henteş, şi-au pierdut dreptul de semnătură. Este vorba despre o decizie luată la nivel central în instituţie, în urma intrării în ilegalitate a ordinului prin care au fost numiţi la cârma AJOFM Arad.
„Până când se va rezolva situaţia noastră şi va apărea o nouă lege dreptul de semnătură a fost delegat. Practic, funcţionari publici din funcţii de execuţie ce activează în cadrul Agenţiei au primit drept de semnătură pentru ca activitatea instituţiei să nu fie afectată”, ne-a explicat Horia Ocolicean.
Acesta a mai precizat că nu au existat blocaje în activitatea Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi că totul decurge ca şi până la 1 martie. „Arădenii nu au resimţit aceste schimbări în cadrul instituţiei noastre. Am funcţionat ca şi până acum şi mergem înainte. Sperăm ca în cel mult o lună de zile să fie pusă în aplicare noua formulă a legii funcţionarului public astfel încât să ne putem recăpăta toate prerogativele”, a mai spus Ocolicean.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!