ŞEITIN. Gest de solidaritate în Consiliul Local Şeitin. Consilierii au aprobat, cu majoritate, renunţarea la indemnizaţiile lunare pe care ar trebui să le încaseze, urmând ca banii să fie folosiţi pentru repararea şcolilor şi a grădiniţei din comună. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de tânărul consilier local Emilian Ştefoi, de la USR PLUS, acesta propunând ca aleşii să nu mai încaseze bani cu titlu de indemnizaţie. Proiectul a fost susţinut, la vot, de consilierii de la toate formaţiunile politice.
Întrebat cum a luat decizia de a propune renunţarea la indemnizaţii, Ştefoi a adus în discuţie multitudinea de probleme cu care se confruntă comuna Şeitin şi a spus că banii economisiţi în urma acestei hotărâri ar putea fi folosiţi pentru intervenţii urgente. „Am decis să propun diminuarea indemnizaţiilor consilierilor locali de la 10 la sută din indemnizaţia primarului la 0,1 la sută din indemnizaţia primarului din cauză că în localitate sunt foarte multe probleme de rezolvat, iar primăria nu are atât de multe venituri. Nu avem asfalt, canalizare şi nici reţea de apă în toată comuna, iar problema urgentă este la şcoală. Pereţi cu mucegai, igrasie, condiţii necorespunzătoare în care elevii din Şeitin îşi desfăşoară activitatea. Un calcul simplu ne arată faptul că vor fi economisiţi 11.232 de lei lunar cu plata indemnizaţiilor, respectiv peste 33.000 de lei în următoarele trei luni, cât durează vacanţa de vară. Banii ar putea fi utilizaţi în aceste luni pentru reparaţii la cele două şcoli din comună, dar şi la grădiniţă. Mai mult, la rectificarea bugetară din iulie, vom mai adăuga fonduri pentru intervenţii la şcoală. Sunt lucruri chiar urgente de rezolvat”, ne-a declarat Emilian Ştefoi.
Cu majoritate
După cum am precizat deja, propunerea consilierului local de la USR PLUS a fost susţinută deopotrivă de consilierii locali Norica Badea, de la PNL, Tamara Paul, Neculai Rotaru, Doru Florea, Mugurel Rusu şi Carmen Popa, de la PSD, dar şi de Nicolaie Chindriş, de la Pro România. Un consilier local, Dumitru Ţigănescu, nu a fost de acord cu propunerea. Mai mult, acesta a ameninţat că va da în judecată Consiliul Local Şeitin pentru că nu mai primeşte bani cu titlu de indemnizaţie. Potrivit calculelor, ţinând cont că valoarea indemnizaţiei a scăzut de la 10 la sută din indemnizaţia primarului la 0,1 la sută, consilierii locali nu vor mai încasa 547 de lei pe lună, ca şi până acum, ci doar 5,47 de lei pe lună, suma fiind una simbolică.
Interpelat pe marginea hotărârii adoptate de Consiliul Local Şeitin în data de 29 iunie, primarul comunei, Mircea Totorean, s-a rezumat în a spune că „respect hotărârile Consiliului Local, ce au stabilit dânşii aia se va face”. Teoretic, economiile făcute cu indemnizaţiile nu vor intra direct într-un fond de reparaţii al şcolilor. Dar aleşii locali din Şeitin spun că vor lua în calcul aceste sume atât la rectificarea bugetară din această vară, cât şi la stabilirea bugetelor de investiţii a anilor care vor veni, urmând ca valoarea indemnizaţiilor să fie trimisă spre investiţiile urgente ale comunei.
Trimite articolul
XCiudat. De obicei se intampla pe dos: se renunta la scoala pentru indemnizatii.
Un exemplu de urmat si in alte comune este foarte bine cum au procedat domnii de la SEITIN toata stima.
Masura buna in cazul de fata, place la popor, asigura voturi.
Dar pe termen lung pentru a avea oamenii bunastare trebuie accesate fonduri europene, accesate diferite programe de sprijin.
Adica primaria sa stea zi noapte pe capu celor de la judet. Pana se satura aia de ei. Ca pruncu care nu plange nu primeste san.
Doar asa poate fi facuta canalizarea, drumurile si alte cele.
Altfel tot in saracie.
basme si povesti pentru cocalari
au furat destul era si cazul 🙂 si asa nu as meritau banii ….