Un mare exerciţiu de simulare a producerii unui cutremur a avut loc marţi, 29 martie, la Arad. Organizat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, exerciţiul “SEISM 2016” s-a desfăşurat în trei localităţi: în municipiul Arad şi în oraşele Curtici şi Lipova. Operaţiunile de intervenţie în municipiul Arad s-au desfăşurat în zona fostului complex Ceala, la ieşirea din municipiul Arad spre Nădlac, unde s-a simulat distrugeri provocate de un cutremur într-un cartier rezidenţial. La Curtici s-a intervenit pentru înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă produse în gară, iar la Lipova, la liceul şi spitalul din oraş. „Am desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace, exerciţiu anual de testare a capacităţii forţelor de intervenţie şi de coordonare în cazul unui cutremur. S-au executat misiuni pentru stingerea unui incendiu provocat de cutremur, scoaterea victimelor de sub dărâmături, transportul acestora către ambulanţe şi la unitatea de primire urgenţe. S-au luat măsuri pentru lichidarea incendiului, victimele au fost căutate şi li s-au acordat primul ajutor la faţa locului, apoi au fost transportate la UPU. Am folosit, în cadrul exerciţiului, autospeciale de stingere, echipaje de căutare-salvare, un echipaj de căutare-salvare canin şi ambulanţe SMURD”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. La exerciţiu au participat peste 150 de oameni.
Au salvat victimele cutremurului
Au salvat victimele cutremurului
Exerciţiu de simulare a producerii unui cutremur, organizat de ISU Arad, la care au participat peste 150 de oameni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!