Totodată, comisarul Androulla Vassiliou a înmânat premii pentru cinci proiecte care au obţinut rezultate extraordinare în promovarea predării şi învăţării limbilor, în cadrul conferinţei intitulată „Multilingvismul în Europa”, organizată la Limassol.
Ziua europeană a limbilor, organizată în comun de către Comisia Europeană şi Consiliul Europei, se sărbătoreşte începând din anul 2001. Evenimentele s-au concentrat pe încurajarea persoanelor de toate vârstele, înscrise sau nu în procese de învăţământ, să înveţe limbi străine şi să preţuiască diversitatea culturală şi lingvistică.
Europarlamentarul Iosif Matula (foto), membru al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie, consideră că „Trăim într-o epocă a globalizării, în care comunicarea este cel mai important factor. Limbile străine reprezintă un element de care ne lovim cu toţii, în viaţa de zi cu zi, cu atât mai mult cu cât libertatea de mişcare şi globalizarea ne facilitează întâlnirea cu oameni de diferite culturi. Mai mult, dacă ne uităm nu mai departe de propriul cartier, vom vedea persoane care vorbesc altă limbă decât a noastră. Pentru a putea comunica eficient, dar şi pentru a avea succes în carieră, este nevoie de un efort de învăţare a limbilor străine, încă de la vârste foarte fragede”.
Matula a şi exemplificat utilitatea asimilării a cât mai multe limbi: „Un exemplu clar este chiar oraşul meu natal, Chişineu-Criş, unde se vorbeşte atât limba română, cât şi cea maghiară, unde oamenii convieţuiesc şi reuşesc să se înţeleagă. În urmă cu câteva zile, am organizat un eveniment local, «Zilele Pădureniului», cartier aparţinător de Chişineu-Criş, unde majoritatea populaţiei vorbeşte maghiară. Am dorit ca prin acest eveniment să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile din zonă”, afirmă Iosif Matula.
***
În Uniunea Europeană se vorbesc o multitudine de limbi: există 23 de limbi oficiale (aderarea Croaţiei la UE anul viitor va ridica numărul la 24), precum şi aproximativ 60 de limbi regionale şi minoritare şi mai mult de 175 de limbi ale migranţilor.
Erasmus pentru toţi, noul program vizând educaţia, formarea profesională şi tineretul, propus de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020, va amplifica sprijinul pentru predarea şi învăţarea limbilor.
Programul preconizează o creştere semnificativă a finanţării, ceea ce ar permite unui număr de până la 5 milioane de persoane să primească granturi UE de studii, formare sau voluntariat în străinătate – aproape de două ori mai multe în comparaţie cu numărul actual, în cadrul programelor pentru perioada 2007-2013. Unul dintre principalele obiective ale acestor experienţe de învăţare prin „mobilitate” este de a ajuta persoanele să-şi îmbunătăţească cunoştinţele lingvistice şi să-şi crească nivelul de înţelegere interculturală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!