Consiliul Judeţean Arad a alocat fondurile necesare pentru demararea modernizării drumului judeţean 792 E, care leagă localităţile Dieci şi Dezna. În şedinţa ordinară a lunii iulie, un proiect de hotărâre s-a referit la alocarea sumei de 595.000 de lei pentru demararea procedurilor de modernizare a şoselei menţionate mai sus, o şosea care nu a mai fost supusă unor lucrări ample de aproximativ 40 de ani. În tot acest timp, au fost efectuate doar lucrări de întreţinere şi mici reparaţii. Acum, însă, CJA vrea să refacă întreg drumul. „După Gurahonț-Dieci-Buteni, urmează să modernizăm și drumul județean Dieci-Dezna, deoarece ne dorim să dezvoltăm uniform legăturile între localități. Prin acest drum, scurtăm distanța dintre Valea Mureșului și Moneasa cu aproximativ 25 de kilometri, pe ruta Julița-Mădrigești-Gurahonț-Dieci-Moneasa”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad. Acesta a mai precizat că anul acesta va fi organizată licitaţia pentru proiectarea tehnică, urmând ca, imediat după finalizare, să fie lansată licitaţia pentru execuţia lucrărilor. „Anul viitor începe modernizarea propriu-zisă”, a mai spus Bîlcea. Drumul, care are o lungime de peste 11 kilometri, va fi modernizat din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Arad.
Au scos bani pentru Dieci-Dezna
Au scos bani pentru Dieci-Dezna
Drumul Dieci-Dezna, care nu a mai fost modernizat de 40 de ani, a intrat în vizorul Consiliului Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!