Aflată la prima ediție, manifestarea cultural- spirituală a fost inițiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, de către Asociația ,,Filantropia” a Arhiepiscopiei Aradului, într-un parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Cultural- Pastoral Arad- Bujac. În această acțiune organizatorii și-au propus o revigorare a tradiției ,,cetelor” de colindători, copii și tineri care odinioară, în grupuri mai mari sau mai mici, umblau cu colindatul ,, pe la curți de boieri mari„ sau , deopotrivă, ,,la casa de om sărac”, vestind bucuria nașterii Domnului Iisus Hristos.
Încurajați de un numeros public, cete de copii din parohiile ortodoxe arădene: Aradul- Nou, Bujac, Centru, Gai, Micalaca Veche II, Sânicolaul Mic, Subcetate, Șega I, Șega II și de la Centrul de zi ,, Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia, au transmis prin colinde colindele tradiționale interpretate, fiorul sfânt al nopții de Crăciun, bucuria apropierii marii sărbători. Fiecare grup a fost răsplătit cu ropote de aplauze, dar și cu daruri oferite din partea organizatorilor și a parohiilor menționate.
Mulțumind tuturor, în numele Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, pentru participare și implicarea în reușita acestei prime ediții a Festivalului de colinde, Preacucernicul Părinte Gabriel Mariș, Consilier Social la Centrul Eparhial, delegat al Chiriarhului, și-a exprimat încrederea în jertfelnicia și bunătatea sufletească a credincioșilor, arătate în această perioadă prin darurile spirituale și materiale pe care le oferă celor nevoiași. De asemenea a mulțumit preoților de la parohiile implicate în realizarea acestei frumoase inițiative.
Preacucernicul Preot dr. Vasile Pop, coordonatorul Centrului Cultural- Pastoral, Sf. Ierarh Nicolae” al Parohiei Arad- Bujac, în calitate de gazdă a Festivalului de colinde, a transmis sentimentele de recunoștință ale credincioșilor parohiei, adresate Chiriarhului, pentru binecuvântarea acordată organizării acestei manifestări, acțiune ce se dorește continuată și pe viitor.
În numele Primăriei Municipiului Arad, parteneră în realizarea acestui proiect, doamna Mariana Cismașiu, Consilier municipal, a transmis participanților felicitări însoțite de alese doriri de sănătate, împliniri și bucurii duhovnicești cu prilejul Sfintelor Sărbători.
Preot dr. Vasile Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!