Sala de conferințe a Hotelului Arad a găzduit, sâmbătă, 21 mai, o întâlnire organizată de Clubul Soroptimist Arad. „Această acțiune care are ca temă antitraficul uman se desfășoară și la câteva licee din Arad împreună cu Clubul SI Aalen. De menționat ar fi că acest eveniment va fi popularizat și în Germania deoarece alături de noi a fost prezentă și Anita Schlesak, jurnalista la SWR4 Ulm. În cadrul întâlnirii am vorbit despre acțiunile noastre și am prezentat proiectul nostru actual împotriva traficului de persoane”, au declarat organizatorii evenimenului.
Soroptimist Internațional este o organizație mondială, care apără drepturile și șansele femeilor si fetelor. În momentul de fața, organizaţia numără 80.000 de membri din 132 de țări. În Germania există în acest moment peste 200 de cluburi. Clubul Aalen&Ostwürttemberg a lansat în perioada 18–21 mai, o campanie de prevenire cu tema „Humantrafficking” în România, mai exact în orașele Arad și Timișoara. În ambele orașe există câte un club soroptimist. Membrele clubului organizează pe plan local, programările cu școlile partenere și cu minoritatea romilor și pregătesc platforma pentru acțiunile de sensibilizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!