Arad. Polițiști locali cu atribuții în domeniul ordinii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au supravegheat, în luna aprilie, modul de executare a muncii în folosul comunității de către beneficiarii venitului minim garantat și condamnații penal. 16 persoane din cele două categorii au acționat pe Calea Bodrogului, Bulevardul Nicolae Titulescu, străzile Șiriei, Feleacului, Tarafului, Frumoasă, Henri Coandă, Moise Rișcuția, Francisc Neumann, Ioan Fluieraș, Pădurii, Exterior, Splaiul Toth Șandor, Splaiul Mureș, Piața UTA, Zona Industrială Est, Gara Aradul Nou, Stația de Sortare RETIM, Piața Obor. Drept urmare, au fost colectate 24 de tone de deșeuri menajere, care au fost ridicate de pe domeniul public de către operatorul de salubritate
“Reiterăm faptul că neexecutarea muncii în folosul comunității în cazul asistaților social apți de muncă duce la încetarea acordării ajutorului social, iar refuzul acestei activități de către persoanele condamnate penal determină revenirea, de către instanța de judecată, la executarea pedepsei penale privative de libertate”, atenționează Poliția Locală.
Trimite articolul
XDe linia de tren de la baruera vlaicu-gai paralel cu fat-frumos pana la 6 vanatori-focar de infectii nu a auzit nimeni?
de strada Sezatorii?de Scarisoarei,(C-ntin Branc.)?
-
La fel e intre tufele de pe taluzul liniei CFR din Zona III Micalaca si pe taluzul digului,in aceeasi Zona III de la statia de pompare in Muresel pana la noul parc, intre pomii si tufele salbaticite pana in apa Muresului e plin de gunoaie si improvizatii ce arata a corturi.