ARAD. Miercuri dimineața, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție au desfășurat o acțiune de salubrizare a zonei situate în apropierea pasarelei ce conduce spre Ștrandul Neptun, locație devenită refugiu pentru oamenii străzii.
Polițiștii locali au găsite trei persoane – S. C. D., în vârstă de 36 de ani, C. I., în vârstă de 47 ani, respectiv P. C., de 48 de ani, cu domiciliul în alte județe din țară, care și-au amenajat adăpostul lângă pasarelă. Cele trei persoane au fost puse să curețe zona, după care au fost îndrumate la Adăpostul de Noapte situat pe Calea 6 Vânători, unde sunt pregătite locuri pentru cazarea temporară a celor fără locuință, identificate pe domeniul public, unde pot beneficia de căldură și hrană.
“Menționăm că Direcția Generală Poliția Locală Arad acționează în vederea evacuării zonelor și desființării locațiilor ocupate frecvent de persoane fără adăpost, unde se produc de cele mai multe ori adevărate depozite de gunoaie. În acest sens, DGPL Arad recomandă cetățenilor semnalarea prezenței persoanelor fără locuință stabilă pe stradă, în scările blocurilor ori alte locații identificate, Dispeceratului Poliției Locale, la numărul de telefon 0257/939, apel gratuit, aflat în regim de permanență”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.
Trimite articolul
Xsi totusi acesti oameni unde vor ramane peste noapte sub cerul liber precum cainii comnitari? numa-ntreb
-
Da du-te si ia-i acasa la tine, samariteanule. Ai si de unde alege ca e plin Aradul de lepre ce intind mana si agreseaza trecatorii.
-
Ai citit articolul inainte de a comenta?