Cei trei hoţi care intenţionau să valorifice „prada” la un centru de colectare fier vechi, au fost depistaţi de Poliţiştii Postului de Poliţie Radna din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi. Linia ferată cu pricina este închisă circulaţiei şi duce spre balastiera de la Lipova.
Au taiat cu autogenul calea ferata
Reactualizat la:
<p>Au tăiat cu autogenul 15 bucăţi de şină de cale ferată de tip 40 şi nu oricum ci la lungimea de 1,5 metri fiecare.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!