Tânărul în vârstă de 18 ani a fost condamnat de către magistrații Judecătoriei Chișineu-Criș la trei ani de închisoare cu suspendare. Conform actului de sesizare a instanței, pe 14 martie 2023, în jurul orei 22, tânărul, alături de un băiat minor, „aflându-se împreună cu persoana vătămată (…) la locuința acesteia din sat Satu Nou (…), prin exercitarea de violențe, i-au sustras acesteia dintr-o cameră a locuinței, de pe un dulap, suma de 400 de lei și au fugit”. Pentru ca victima să nu îi împiedice, tânărul l-a lovit puternic pe bărbat în zona umărului, l-a strâns de gât și l-a amenințat, au notat procurorii.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni traumatice, necesitând acordarea de îngrijiri medicale. Din raportul de primă expertiză medico legală nr. 102/A1 din 17.03.2023, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, rezultă că victima a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale. Viața acestuia, însă nu a fost pusă în pericol.
În cursul judecății, atât minorul cât și tânărul și-au recunoscut vina, acesta din urmă fiind de acord și să presteze 60 de zile muncă în folosul comunității, fie în serviciul Primăriei Orașului Chișineu-Criș, fie în serviciul Comunei Mișca. Având în vedere acest lucru, tânărul de 18 ani a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei aplicare, însă, instanța a decis să o suspende, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani.
De cealaltă parte, minorul implicat în tâlhărie „a dat dovadă de o îndrăzneală care nu ar trebui să fie specifică vârstei acestuia și a manifestat indiferență atât față de regulile de conviețuire socială, cât și de urmările care s-ar fi putut produce prin amenințarea și lovirea unei persoane, doar pentru a obține foloase materiale minime”. Mai mult, acesta are antecedente penale, reprezentând conform celor de la Serviciul de Probațiune că prezintă „un risc mediu de a comite noi infracțiuni, motivat de capacitatea scăzută de a rezista la influența anturajului, coroborat cu consumul de alcool. Cu toate acestea, instanța „apreciază că nu se impune privarea de libertate a inculpatului”. Astfel, acesta a fost condamnat la măsura neprivativă de libertate a „asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!