Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au oprit pentru control un cetăţean grec de 59 de ani, aflat la volanul unui TIR. La controlul asupra vehiculului, oamenii legii au descoperit patru persoane ascunse sub remorcă, între lada de scule şi şasiu. În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei patru sunt irakieni şi doreau să ajungă în Germania. Şoferul susţine că nu ştia nimic despre existenţa acelor persoane, dar poliţiştii continuă cercetările în acest sens.
Şi oamenii legii de la frontiera Curtici au avut de a face cu infractori de acest gen. Controlând trenul rapid Dacia, care face legătura între Bucureşti şi Viena, poliţiştii de frontieră au găsit patru persoane care se ascundeau sub bancheta unui compartiment cuşetă. Cercetările au scos la iveală faptul că cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 45 de ani, sunt din Sri Lanka şi Egipt şi vroiau să ajungă în Austria, dar nu deţineau viză Schengen. Aceştia sunt acuzaţi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!