Arad. Polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 26 de ani, din Macea, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Șimand. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar rezultatul testării cu aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tot fără permis de conducere a mai fost depistat, în aceiași zi, de polițiștii din Grăniceri, un bărbat de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, pe raza localității Chișineu-Criș.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!