Nouă migranţii au ajuns pe mâna poliţiştilor de frontieră arădeni după ce au fost prinşi încercând să iasă ilegal din România. Cinci algerieni cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani au fost descoperiţi în remorca unui TIR înmatriculat în Cehia, încărcat cu profile metalice. Cât despre şoferul TIR-ului, potrivit Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, acesta a declarat că nu ştia de prezenţa celor cinci în remorca automarfarului.
Alţi patru migranţi au fost prinşi la Curtici. Potrivit celor de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici, patru marocani cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, care se deplasau pe jos spre frontieră, la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră, au fost reţinuţi. Marocanii vroiau să treacă pe jos frontiera cu Ungaria.
‘’Poliţiştii de frontieră au întocmit, în cele două cazuri, actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun’’, a declarat agentul principal de poliţie Adelina Limban, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!