La volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul pe raza județului Caraș-Severin. La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat, pentru mijlocul de transport în cauză, un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Italia. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul şi plăcuţele de înmatriculare figurau ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia. „Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în data de 22.09.2018, din Italia, în schimbul sumei de 8.000 de euro, de la un service din localitatea Bergamo. Acesta susţine că nu a ştiut că autoturismul era furat sau căutat de autorităţi. Mijlocul de transport, în valoare de 60.000 lei, va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor la sediul S.T.P.F Arad. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Audi în valoare de 60.000 de lei, depistat la frontieră
Audi în valoare de 60.000 de lei, depistat la frontieră
Un autoturism marca Audi Q3 în valoare de 60.000 de lei, căutat de autoritățile din Italia, a fost confiscat la frontiera Nădlac II de pe autostradă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!