ARAD. Protest al unui partid politic duminică, în Arad. Este vorba de protestul celor de la AUR Arad care va avea loc „azi (duminică, 11 iulie 2021) de la ora 18:00 în Piața Avram Iancu din Arad, la Monumentul Eroilor (deoarece Primăria Arad nu a aprobat desfășurarea protestului în fața Prefecturii Arad). Simultan se vor desfășura proteste similare în celelalte orașe mari din România și în câteva orașe din diaspora”, ne-au informat, tot duminică, cei de la formațiunea politică.
Pentru ce protestează? „Ieșim în stradă pentru Pia!”, spun cei de la AUR.
„Duminică, AUR iese în stradă la ora 18:00 să protesteze pașnic în fața prefecturilor din toată țara, dar și în fața ambasadei Germaniei la București. De asemenea, vom protesta pașnic și în străinătate, în fața ambasadelor Germaniei și în fiecare oraș unde există consulate ale Germaniei. Ne solidarizăm cu durerea Mihaelei Seiler, cetățean român stabilit în Freiburg, și vom lupta pentru ca fetița ei să fie recuperată din mâinile autorităților”, se arată în comunicatul AUR.
Cine este Pia?
„Pe 10 martie 2021, micuța Pia, în vârstă de 7 ani, a fost pur și simplu răpită din sala de clasă de funcționari ai Serviciului german de Asistență Socială pentru copii. Motivul? Fetița era <<prea atașată de mamă>>! Cazul este cu atât mai halucinant cu cât, cu doar două zile în urmă, o instanță de judecată din Freiburg stabilise că fetița trebuie să rămână cu mama ei! Atât poliția, cât și autoritățile judiciare au recunoscut că s-a produs o eroare, însă fetița continuă să fie ținută cu forța în plasament, deși au trecut deja patru luni de la incident. Atitudinea scandaloasă a autorităților vine pe fondul influenței exercitate de tatăl fetiței, un cetățean german cu multe relații și cunoștințe în peisajul local.
La fel ca în cazul Cameliei Smicală, statul român nu are absolut nicio reacție în fața acestui abuz incalificabil. Astfel, micuța Pia continuă să fie supusă zilnic unei traume oribile, iar drepturile ei fundamentale sunt încălcate brutal și tiranic de o societate care se pretinde a fi apărătoarea drepturilor umane fundamentale. Nu putem rămâne indiferenți la o asemenea nedreptate, pentru că Familia și Libertatea sunt neprețuite în inima noastră! Este un drept constituțional și o datorie morală de a ne solidariza împotriva nedreptăților și abuzurilor. Sperăm ca statul german să îndrepte eroarea cât mai repede cu putință”, își justifică cei de la AUR protestul de duminică.
Trimite articolul
XDe ce nu iese in strada AUR impreuna cu galeria echipelor de fotbal si cu cei ce au iesit in iarna ca sa determine primaria sa puna sa mature , spel orasul, sa puna sa igienizeze si intretina parcurile si Faleya aflate i8n plina paragina ? Conteaza doar sarcinile de partid , iar cum arata orasul in care traiti nu va pasa ? Se poate scufunda Aradul in mizerie , poate sa fie ocupat cu totul de arabeti, tigani interlopi, cersetori,, porumbei si sobolani ca voua nu va pasa .
-
Daca Ma-sa e aurista. Nu ma mir de ce au luat-o. Asta-i vrajala cu tata care are relatii. Minciuni de romanasi auriti.
-
Nu stiu ce-i acolo, stiu numai ca nemtii ar fi cei dintii sa manifesteze impotriva unei nedreptati.
Numai ca sobolanii aurii vor tot avea ‘motive’ sa protesteze impotriva lumii democratice, oricind se va face CÎTE-O nedreptate.
Stim cine este Pia,dăr cine este HAUR ? Vreo horganizatie de la Jarmania ?
-
Dar noi stim cine e ma-ta! Cea mai sugace de pe centura Aradului…
Si daca tot esti asa de Curios,poti sa ne sugi pula…ass cum face si draga ta mama…-
Macar daca ai avea asa ceva, dar viermisorul ala…..
-
charlie… altă cioară Haurita care se dă de gol!!!! Cra-craaa-cra !!!
-
Cum basca mea ciorile asistate nu sint capturate🤮
Româncele de afară, culegătoare de drame . . .
Bravo AUR,nici un pui nu ar trebui luat de langa mama lui. Abuz ,mare durere ,usr ul se bucura,ei sustin asa ceva.
-
Luca,
Nici un pui ticnit sau necopt la minte n-ar trebui lasat de mama sa polueze Internetul
Daca tot vad in poza o cismea cu apa am o intrebare
cate cismele sunt in oras in stare de functionare ? Stie cineva?
Poate presa ar putea sa intrebe primaria ca un om de rand nu are aceasta posibilitate.
Pe o asemenea canicula ar fi normal sa gasesti mai multe asemenea cismele atat in centru cat si in cartiere
-
aradean , este o singura cismea in oras , in Piata Avram iancu , e tinuta in functiune pentru tiganimea ce a ocupat mai mult sau mai putin abuziv cladirile din zona si nu au racord de apa, iar ce consuma ei, platesc restul aradenilor. Mai eau doua una in Parcul Copiilor pentru uzul puradeilor adusi acolo de tiganci si una in Parcul Eminescu. cea din Parcul europa era maiu mult oprita,sa cumpere parintii la pret nesimtit suc si apa de la ghereta pilei nu se stie cui din primarie.
aia din Rep Moldova nu or cazut in cap sa aleaga tigani , securisti pro Rusia sau criminali…Doar romanii au fost asa de timpiti la alegeri
Familia și Libertatea sunt neprețuite în inima noastră! e de domeniul trecutului, corectitudinea politica va face sa dispara conceptul de familie,libertate oricum nu mai avem,doar credem,ca o avem,voi astia care nu ratati nici o ocazie sa improscati cu noroi,ar fi cazul sa va treziti
Mie Aur
În Rep. Moldova nici 7000 de bezmetici nu s-au găsit sa-i voteze ! La noi i-au votat toate ciorile din kekeci ferentari,dar și analfabeții cu două clase ca trenul ,lucru verificabil pe profilele de FB a celor care postat în draci azi iarnă când “protestau” ! Acum își fac campanie pe necazurile și dramele altora,dar cine știe realitatea de acolo!