ARAD. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a fost un adevărat patriot și a dorit, mai mult ca orice, ca Aradul să aibă învățământ universitar de calitate și să dea „vârfuri” în cât mai multe domenii. Astfel că, în anul 1990, a luat ființă Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, cu două facultăți, ajungând, la 32 de ani de la înființare, o instituție care se mândrește cu medici, avocați, judecători, cercetători, farmaciști, economiști și alți profesioniști de renume în domeniile lor de activitate.
O simplă căutare pe google ne-ar duce spre cariera domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care include un doctorat în științe biologice în 1980 și statutul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România; om politic, filantropist, profesor, dar poate mai important decât toate, bunic, tată și soț.
Astăzi ne-am fi adunat cu toții în jurul rectorului fondator al UVVG, iar dumnealui, cu zâmbetul pe față și voce blândă, ne-ar fi mulțumit pentru urările de „La mulți ani” cu eleganța-i din alte vremuri. Dacă ar mai fi cu noi, i-am spune că nu va fi uitat niciodată, visul lui a fost împlinit și merge mai departe. I-am spune că a atins inimile tuturor celor care l-au cunoscut și a lăsat o amprentă pentru totdeauna, prin ceea ce a fost și a inspirat pe mulți să devină. Ne-a lăsat moștenire o poveste de viață cum nu sunt multe, o universitate cu mii de absolvenți, răspândiți peste tot în lume, și visul unuia din ctitorii României Mari, Vasile Goldiș, împlinit.
Poate una din cele mai frumoase caracterizări a dlui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rectorul Fondator al UVVG Arad, descrie cea mai mare parte a moștenirii sale:
„Omul providenţial care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior în oraşul nostru, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta”.
Trimite articolul
XCum MULT prea devreme la 83 de ani??
-
Citeste inainte sa comentezi. Scrie in titlu, daca n-ai interes de mai mult. „AR FI implinit 83 de ani”. (A decedat in 2018, la 79 de ani, ca fapt divers).
In rest, numai de bine!
Ați omis, vă rog să adăugați:
și cu spirit de întreprinzător – a înființat o fabrică de diplome la Arad (de mare utilitate pentru angajații la stat ! ) din profitul căreia a asigurat bunăstarea întregii familii.
-
Ca și caracter ZERO, un gunoi de om….chiar și mort a făcut rău, ocupând cavoul familiei Arghezii, 7 ani hoitul lui va rămâne acolo că nu se poate dezhuma.
Aurel Ardelean,omul,profesorul si nu in ultimul rand conducatorul si vizionarul. Un om deosebit,cu mult bun simt,altruist, dar si un bun manager.A ajutat multi profesori,sa devina cadre universitare,a ajutat Aradul,inscriind orasul pe harta centrelor universitare,a adus o contributie stiintifica foarte mare, in domeniul biologiei prin cartile si articolele scrise. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.