ARAD. Nu vor fi noi, dar vor fi mai bune decât cele cu care arădenii sunt trasportaţi acum. Cel puţin acestea sunt speranţele Companiei de Transport Public (CTP) Arad care a publicat două licitaţii de achiziţie pentru 20 de autobuze second-hand. Suma estimată pentru plata celor 20 de mijloace de transport se ridică la aproximativ 1,5 milioane lei fără TVA, câştigătorul urmând să fie stabilit în luna octombrie, criteriul de selecție fiind cel mai mic preț oferit. În aceste condiții, costul mediu al unui autubuz se ridică la 75.000 de lei pe vehicul. „Iniţial, era în discuţie achiziţia a zece autobuze, cu bani de la autorităţile locale, însă s-a mai găsit o sursă de finanţare proprie şi am decis să mai cumpărăm zece, pentru că avem mai multe maşini foarte vechi care trebuie înlocuite”, a declarat, pentru Mediafax, directorul tehnic al CTP Arad, Petru Cuvineanu. Ofertele se vor putea depune până în 3, respectiv 8 octombrie, când vor fi deschise plicurile, iar câştigătorul va avea obligaţia să livreze autobuzele în cel mult patru luni.
Condiții tehnice
Conform anunţurilor publicate, maşinile care vor fi cumpărate nu pot avea o vechime mai mare de 15 ani, nu pot să prezinte urme de coroziune sau degradare a stratului de vopsea şi trebuie să fie echipate cu anvelope corespunzătoare unui parcurs de minimum 20.000 de kilometri de la data livrării. Deasemenea, o serie de alte condiţii tehnice şi de confort sunt impuse prin caietele de sarcini.
CTP Arad are în dotare aproximativ 200 de autobuze, ultimele zece fiind cumpărate în 2011.
Citiți principiile noastre de moderare aici!