A fost panică astăzi, în cartierul Alfa, după ce un autobuz al Companiei de Transport Arad a luat foc. Incendiul a mistuit cu totul autobuzul la doar câteva secunde după ce din el au coborât circa 15 călători. O fetiță care stătea pe scaunul de sub roata din spate s-a ars puțin din cauza caroseriei încinse, neștiind că peste doar câteva clipe autobuzul va exploda. Mărturia fetei care a coborât din autobuz cu doar câteva clipe înainte ca acesta să ardă este cutremurătoare. De altfel, eleva chiar s-a ars când s-a atins cu piciorul de caroserie. „Efectiv cu autobuzul ăsta am venit eu acasă. Când am ajuns sus, în casă, a explodat autobuzul”, a povestit fata. Incendiul, extrem de violent, s-a extins cu repeziciune, flăcările uriașe afectând inclusiv apartamentele blocului lângă care s-a petrecut totul. Disperați, cei care aveau mașinile parcate în apropiere, s-au grăbit să le mute pentru a nu fi cuprinse și ele de flăcări.
În doar câteva secunde, chiar înainte să sosească și pompierii, autobuzul a explodat de opt ori. Fumul dens a putut fi văzut de la câțiva kilometri, iar flăcările au ajuns până la etajul trei al blocului. „Mie mi-au strâmbat balconul, la etajul unu, toată sticla e spartă”, a povestit unul dintre proprietarii apartamentelor blocului lângă care a ars autobuzul.
Reprezentanții Companiei de Transport Public Arad au dat asigurări că pagubele vor fi acoperite pentru că autobuzul era asigurat. Autovehiculul era vechi de 27 de ani.
„Șoferul a simțit că se blochează sistemul de frânare pe spate și a anunțat că trebuie să se retragă. Dacă sunt pagube vom oferi compensații. E un model mai vechi de autobuz, este ultimul de tipul lui care încă mai circula”, a declarat Doru Neacșiu, șef serviciu CTP Arad. Intervenția pompierilor a durat circa 20 de minute. Datorită promptitudinii lor, incendiul nu s-a extins și la apartamente.
[related-post post_id=”2029980″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!