După ce arădenii au fost nevoiţi să se înveţe cu noua autogara, de pe strada Banu Mărăcine, începând din această toamnă, calatorii care apelează la transportul cu autobuzele CTP vor trebui să se obişnuiască cu o nouă locaţie a autogării. Cea mai nouă autogara va fi ridicată la ieşirea din oraş, la marginea cartierului Gradiste. Faptul a fost confirmat printr-un proiect de Hotărâre al Consiliului Judeţean, instituţie care pune în discuţie atribuirea către Compania de Transport Public a unui teren şi a unei clădiri, pentru amenajarea noii autogări.
Proiectul „privind punerea la dispoziţie către CTP Arad a unui teren şi a unui corp de clădire din cadrul imobilului situat în Arad, str. Stephan Ludwig Roth nr. 2, în vederea amenajării unei autogări”, va intra la vot în cel mai scurt timp, la finele acestei săptămâni. „Relocarea autogării este necesară în vederea eliberării licenţelor de traseu pentru cursele care au cap de linie în Arad”, se precizează în proiect. Mai mult, CTP Arad trebuie să elibereze locaţia actuală a autogării până la data de 15.09.2010, conform unei adrese transmise de Primăria Municipiului Arad către CJA.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!